JOMA - JSport.roJSport.ro

Amical Craciun Sanatatea (44)Cu trei zile înainte de Crăciun, oficialii echipei Sănătatea Cluj au organizat un meci amical devenit tradiţional în ultimii ani, adversarii formaţiei de Liga a III-a fiind, în principal, foşti jucători care au adunat împreună sute de prezenţe în Liga I.

Astfel, în echipa condusă din teren de către George Florescu s-au mai aflat, pe lângă fostul mijlocaş al Astrei, şi Răzvan Cociş, Alex Păcurar, Ciprian Vasilache sau Cristi Dulca, meciul având loc pe terenul sintetic, de dimensiuni reduse, al Bazei “Napoca”. După aproximativ 90 de minute, “prietenii lui Florescu” au câştigat cu 15-11 o partidă în care ingredientele principale au fost mişcarea şi buna dispoziţie între prieteni, “prima” de meci fiind o bere şi un mititel oferite de gazde la final.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

“Aproape în fiecare an facem genul acesta de meciuri, am reuşit şi acum să adun foşti colegi şi mă bucur că au putut să vină. Am făcut un antrenament foarte bun, cei de la Sănătatea ne-au pus probleme, dar în primul rând e bine că am alergat şi asta e cel mai important. Suntem în vacanţă şi trebuie să ne menţinem în formă. Am evoluat alături de foşti jucători foarte buni în Divizia A şi chiar pot să spun că mi-e foarte dor de un meci oficial alături de ei. Acum, la final, chiar glumeam între noi şi ziceam că, dacă am avea echipa asta, ne-am lupta la locurile cinci-opt în România”, a spus Florescu, cel care tocmai şi-a încheiat aventura la Gabala, în Azerbaijan.

Mulţumiţi de acţiune au fost şi reprezentanţii “viruşilor verzi”, formaţie pentru care au evoluat inclusiv patronul Aurelian Ghişa sau antrenorul Marius Semeniuc, dar şi fostul CFR-ist Cristian Panin.

“Acest meci cred că îl facem de vreo cinci ani încoace. Ca idee, jucătorii plecaţi afară care revin la Cluj îşi fac o echipă şi joacă împotriva noastră. Au fost ani în care i-am bătut, acum ne-au bătut ei pe noi, dar mişcarea e cea mai importantă şi faptul că ne întâlnim, stăm la o bere, la un mititel, un grătar, sunt lucruri care ţin relaţia între oameni, între prieteni”, a declarat şi patronul Sănătăţii.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.