JSport.roJSport.ro

IMG_6058_1200x800Sănătatea Cluj, formaţie care a devenit cunoscută în România prin performanţele din ultimii ani realizate în Cupa României, a fost eliminată încă din turul doi în acest an.

Competiţia favorită a „viruşilor verzi” s-a terminat brusc după meciul cu Industria Galda de Jos, disputat miercuri la Cluj-Napoca, oaspeţii impunându-se cu 3-1. Elevii lui Marius Semeniuc au deschis scorul prin Ititesc, în minutul 15, însă jucătorii echipei din Alba au reuşit să întoarcă scorul în doar trei minute pe finalul primei reprize, Frenţiu şi Cernea făcând ca Industria să intre în avantaj la pauză.

Clujenii au egalat după egalare în partea secundă, însă cei care au marcat au fost tot oaspeţii, care au transformat în gol un contraatac pe finalul meciului, Bodea stabilind scorul final, 3-1 pentru găldeni.

„Am avut un început de meci foarte bun, apoi inexplicabil ne-am retras, nu am reuşit să gestionăm mijlocul terenului, iar adversarii ne-au dat două goluri din două jumătăţi din ocazii. Cu moralul la pământ am alergat apoi după egalare, dar am mai primit un gol şi jocul s-a încheiat pentru noi, cu un gust extrem de amar, pentru că ne puneam speranţe în acest meci. E greu, însă, să integrezi atâţia copii, atâţia jucători noi. Felicit adversarul pentru victorie, o echipă închegată, muncitoare, cu noroc, dar norocul face parte din fotbal”, a declarat antrenorul clujenilor, Marius Semeniuc.

Sănătatea se vede, astfel, eliminată din Cupa României, Liga a III-a rămânând singura competiţie în care „viruşii” vor mai fi angrenaţi în acest sezon.

Sănătatea: Filip – Bucur, Matei, Negru, Deneş – Vitan, Cristea, Dan Fl, Brie – Ititesc, Gaşpar. Rezerve: Todoran, Rus, Kis, Ceaca, Lupu, Bălătici, Nicula. Antrenor: Marius Semeniuc

Industria: Ştef – Cioplântă, Man M, Haiduc, Boancă – Frenţiu, Lupşan, Vonya, Bodea – Mureşan, Cernea. Rezerve: Iancău, Olar, Costea, Cîmpean, Bolos, Man P, Baghiu. Antrenor: Paul Ciucă

Joma - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.