JSport.roJSport.ro

img_9918_1200x800Sănătatea Cluj şi-a continuat forma bună din acest start de sezon şi în meciul cu surpriza plăcută de până acum a Ligii a III-a, Unirea Dej, pe care a învins-o cu 3-0. “Viruşii” şi-au făcut meciul uşor încă de la început, Lupu şi Dan Matei marcând în minutele 5 şi 7, Ceaca stabilind scorul final în minutul 50.

După două rezultate pozitive, dejenii au capotat în faţa liderului campionatului, cele două neatenţii din defensivă dovedindu-se decisive în stabilirea învingătoarei. Elevii lui Gheorghe Barbu au reuşit să echilibreze mai apoi meciul, însă relaxarea clujenilor, dată de avantajul consistent de pe tabelă, i-a făcut pe jucătorii pregătiţi de Marius Semeniuc să nu aibă prea multe emoţii până la final.

În partea secundă, Ceaca a înlăturat orice dubiu în privinţa echipei câştigătoare, până la final meciul transformându-se, mai degrabă, într-un antrenament util pentru ambele formaţii.

“A fost un meci pe care am încercat să-l tranşăm repede şi să nu mai aşteptăm finalurile de meci tensionate, pentru că am condus în multe jocuri şi, pe final, ne-am văzut cu punctele luate. Azi am zis să încercăm o altă atitudine, o altă formulă de joc, să fim mai agresivi, mai ales că ştiam că întâlnim un adversar bun, cu un antrenor extraordinar, care dă ritm echipei. Am reuşit să dăm goluri repede şi cred asta a făcut diferenţa astăzi. Îi felicit pe băieţi şi acum îl aşteptăm pe domnul doctor cu prima de joc”, ne-a spus antrenorul “viruşilor”, Marius Semeniuc.

“Noi am pierdut din spirit, din combativitate, atitudinea a fost cea care a lăsat de dorit la acest meci, pentru că nu poţi să fii condus în minutul şapte cu 2-0 pe faze fixe şi mingi lungi. Per total,  nu putem să spunem că au fost peste noi, că au avut nu ştiu ce ocazii, în repriza a doua chiar am echilibrat bine de tot, dar am început foarte prost meciul. Păcat, pentru că în două meciuri au arătat că vor, că îşi doresc foarte mult, dar azi au venit puţin îngâmfaţi, pe vârfuri şi Sănătatea imediat ne-a taxat la faze fixe. Era de aşteptat şi e de aşteptat în continuare să apară probleme mari, pentru că atunci când nu ai o bază de pregătire în spate e greu. Elanul de la începutul campionatului s-a cam stins”, a spus şi tehnicianul dejenilor, Gheorghe Barbu.

Sănătatea a ajuns la 10 puncte din 12 posibile, în timp ce Unirea rămâne cu victoria de la Jucu şi cu egalul contra Comunei Recea, din etapa trecută.

Sănătatea Cluj

22
Lăzăreanu
15
Deneş
4
Negru
24
Matei
18
Ciupe
94
Lupu
11
Cristea
6
Flueraş
19
Vitan
17
Ititesc
9
Ceaca

Au mai intrat: Bria, Rus H, Sular, Bucur. Antrenor: Marius Semeniuc

Unirea Dej

27
Szekely
3
Plăian
6
Kovacs
19
Podină
5
Bota
18
Blaj Florin
26
Blaj Alex
94
Ferhaoui
10
Muntean
8
Giurgean
29
Bălţoi

Au mai intrat: Esiogu, Bogdan Paul, Rus Ionut, Kis. Antrenor: Gheorghe Barbu

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.