JSport.roJSport.ro

IMG_3097Revenirea lui Mihai Teja pe banca tehnică a lui „U” Cluj a însemnat deblocarea psihică a jucătorilor, care au făcut spectacol cu FC Caransebeş, în etapa a 11-a din seria Vest a ligii secunde.

Prima repriză a fost memorabilă pentru „studenţi”, care au marcat de trei ori, prin Cosmin Popescu, Ursu şi Greu, au avut două bare şi tot atâtea goluri anulate. La adăpostul avantajului luat, „şepcile roşii” au lăsat-o mai moale în a doua repriză şi le-au permis oaspeţilor, depăşiţi complet în primele 45 de minute, să echilibreze jocul.

„U” Cluj stabilit scorul final în minutul 87, după ce Octavian Ursu a transformat un penalty obţinut tot de el, şi a bifat, în stil mare, prima victorie pe teren propriu din acest sezon, însă în faţa unei asistenţe scăzute, doar aproximativ 1.000 de fani fiind prezenţi.

Clujenii par a avea din nou o misiune uşoară în următoarea etapă, elevii lui Mihai Teja urmând să întâlnească, în deplasare, ultima clasată, Metalul Reşiţa.

„U” Cluj a început meciul în următoarea formulă: Niczuly- Butean, Crişan, Mutu, Hâmpea-Boboc, Cîndea- Ursu, Greu, C.Popescu-Cocină. În a doua repriză au mai intrat Patrick Popescu, Tarcea şi juniorul Norbert Janos, aflat la debutul la prima echipă.

Mai jos aveţi şi celelalte rezultate înregistrate în etapa a 11-a:

  • Gaz Metan Mediaş-Metalul Reşiţa 3-0
  • Şoimii Pâncota-CSM Râmnicu Vâlcea 1-1
  • Unirea Tărlungeni-FC Bihor 1-2
  • UTA Bătrâna Doamnă-Chindia Târgovişte 2-1

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.