JSport.roJSport.ro

Marţi după-amiază s-au disputat două meciuri din Liga a IV-a.

În restanţa dintre Olimpia Gherla şi CS Floreşti, care a contat pentru etapa a 26-a, gazdele s-au impus cu 2-0.

Meciul a avut o miză doar pentru gherleni, care rămân în cursă pentru locul trei, în timp ce floreştenii nu mai pot pierde poziţia secundă.

Partida de pe stadionul „Municipal” a avut mai mult un aer de vacanţă, gazdele reuşind să-şi facă meciul uşor din prima repriză. Cosmin Mureşan a dat ambele goluri în primele 45 de minute, în faţa unei echipe care a schimbat din mers poziţiile jucătorilor. Fără atacanţi de meserie în teren, fundaşul Răzvan Truşcă, cel care a stat şi în poartă în acest sezon, a jucat şi rolul atacantului pe parcursul meciului, ratând şi o ocazie mare. Puţin mai concentraţi la meci, gherlenii au obţinut trei puncte importante, care îi păstrează cu cele mai mari şanse în lupta pentru locul trei.

Tot marţi, dar la Cluj-Napoca, „U” 2 a învins cealaltă echipă a Gherlei, Armenopolis. Micii „studenţi” s-au impus cu 7-2, dar desprinderea a venit abia în a doua jumătate a reprizei secunde. Meciul a contat pentru ultima etapă a sezonului şi s-a jucat în devans pentru că „U” 2 va evolua, săptămâna viitoare, în campionatul judeţean U19 sub egida FRF, competiţie în care anul trecut au ajuns în semifinale.

Jocul de marţi, de la baza „Dan Anca”, a arătat o echipă a gherlenilor bună atât timp cât i-au ţinut puterile pe jucătorii lui Iuliuţ Bocoş şi Cristi Vedean. Gârda şi Codorean au înscris pentru gherleni, care au egalat scorul la doi în repriza secundă. Pregătirea fizică superioară a juniorilor lui Călin Sălăgean şi un plus în ofensivă au făcut până la urmă diferenţa, dubla lui Vlad Marin şi golurile marcate de Bâra, Berinde, Stan, Dan Laurenţiu şi Oltean stabilind scorul final.

Mai jos aveţi o galerie foto de la acest meci.

Joma - JSport.roJSport.ro

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.