Universitatea Cluj a reuşit a doua „manita” în patru zile, după 5-0 cu CS Ocna Mureş acum a venit rândul Unirii Jucu să piardă la acelaşi scor.
„Şepcile roşii” au reuşit să speculeze aproape fiecare eroare a defensivei jucane, la pauză elevii lui Marius Popescu având un avantaj de două goluri, după reuşitele lui Abrudan şi Ionescu.
Înainte de finalul primei reprize, însă, Rareş Takacs a fost eliminat pentru a doua oară în meciurile amicale din această iarnă, acum după ce l-a lovit peste faţă pe Bituleanu, în locul său intrând Goga.
La începutul reprizei secunde, Haţiegan a marcat cu o „scăriţă” pentru 3-0, mai apoi Lemac reuşind cel mai frumos gol al meciului, cu o lovitură de cap direct în vinclul porţii lui Sălăjan. S-a terminat 5-0 pentru Universitatea după un gol chiar al lui Takacs, reintrat pe parcursul reprizei secunde, după aproximativ două ore clujenii câştigând cu 6-1 al doilea amical al zilei, cu Luceafărul Decebal, pentru “U” evoluând în special jucătorii cu minute mai puţine în aceste meciuri de pregătire.
Unirea Jucu, în schimb, aşteaptă să vadă dacă FC Bistriţa va mai continua în Liga a III-a, în caz contrar alb-negrii urmând să joace un amical la finalul săptămânii viitoare, cu LPS Satu Mare, în locul meciului din prima etapă a returului.
“U” Cluj
Au mai intrat: Man-Goga, Hîmpea, Fizeşan, Budin, Irimie
Unirea Jucu
Au mai intrat: Sălăjan-Trăistar, Băghiceanu, Mocanu, Băican, Cocan, Budică, Bania, Cubleşan