Meciul dintre Universitatea Cluj şi Daco-Getica Bucureşti, disputat azi, a fost ultimul al etapei a 10-a din liga secundă de fotbal, iar scorul final a fost 1-1.

La puţin timp după fluierul de start Ene şi Gavra au ratat ocazii din careu, iar Haţiegan (11) a fost mult mai norocos şi a deschis scorul cu un şut din colţul careului, 1-0.

Oferte echipament Joma - pentru CluburiCatalog 2018 JSport.ro - Joma, Cluburi, echipamente sportive, echipe

Egalitatea s-a restabilit în minutul 18 când Voicu a trimis în careu, Dur-Bozoancă a ieşit greşit, iar mingea a lovit bara înainte de a intra în poartă, 1-1. Jucătorii ambelor echipe au irosit ocazii importante de a marca, dar scorul a rămas neschimbat la pauză, 1-1.

După revenirea de la vestiare, Universitatea a fost mai pragmatică, iar Goga, Gavra, Haţiegan şi Florescu l-au pus la încercare pe portarul Gavrilaş, care a oferit câteva parade. Dur-Bozoancă a scos salvator de lângă bara din dreapta porţii, în urma loviturii de cap a lui Nica din minutul 78. Până la finalul jocului, echipele s-au întrecut în ratări, dar niciuna nu a mai reuşit să înscrie. Scorul final a fost 1-1, iar Universitatea Cluj a bifat primul rezultat de egalitate de pe teren propriu.

La finalul acestei etape, “U” Cluj este pe locul 8 cu 17 puncte, iar Daco-Getica pe locul 13 cu 11 puncte. Următorul meci pentru clujeni este miercuri, 10 octombrie, în deplasare cu Farul Constanţa.

FC Universitatea Cluj

21
Dur-Bozoancă
13
Taub
17
Cordoş
4
Abrudan
91
Coman
10
Florescu
16
Twumasi
30
Haţiegan
18
Goga
9
Ene
93
Gavra

Au mai intrat: Dumitrescu, M. Coman, Takacs. Antrenor: Adrian Falub.

Daco-Getica Bucureşti

1
Gavrilaş
89
Călinţaru
5
Georgescu
4
Motroc
18
Dima
30
Cotigă
10
Bustea
11
Stănescu
22
Carabela
19
Voicu
23
Nica

Au mai intrat: Acolatse, Petriş, Iordănescu. Antrenor: Marius Baciu.

3 COMENTARII

  1. Primul pas greșit?Primul pas greșit s-a făcut atunci când viitorul lui Hagi s-a mutat la Cluj.Cred ca s-a văzut cine a fost omul meciului.Tot omul lui Hagi .Se mai greșește dar nu de așa maniera .Un gol printre picioare ca in curtea școlii!Important e ca cei din conducere îl văd de nota 10.Din pacate aceste greșeli costa!Asta e .Fiecare primește ce merita!De data asta omul meciului a fost pe buna dreptate portarul de la Geto-Dacica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.