În etapa a şasea a Ligii a II-a, FC Universitatea Cluj a primit vizita echipei Aerostar Bacău, iar cele trei puncte puse în joc au fost câştigate de gazde, 3-2.

“U” Cluj a început partida în forţă, iar Dumitrescu a şutat periculos în braţele portarului Hărăguţă. Atacul clujenilor a continuat, iar Gavra a deschis scorul în minutul 5 cu un şut la colţul lung, 1-0.

Oferte echipament Joma - pentru CluburiCatalog 2018 JSport.ro - Joma, Cluburi, echipamente sportive, echipe

Acelaşi Gavra (12) putea să mărească avantajul echipei sale când a scăpat singur spre poartă, dar mingea s-a dus milimetric pe lângă stâlpul din dreapta. După golul primit băcăuanii au dominat şi au restabilit egalitatea prin Buhăcianu (26), după o eroare în tabăra Universităţii.

În minutul 29, Abrudan a tras spre poartă, Hărăguţă a scăpat mingea, care a ajuns la Kofi, acesta din urmă marcând primul său gol în tricoul Universităţii Cluj, 2-1. Scorul pauzei a fost 2-1.

În minutul 60, Goga a trimis un şut periculos în careul Bacăului, dar portarul oaspete a prins în doi timpi. Două minute mai târziu, Buhăceanu a scăpat singur spre careul “U”-ist, a ezitat să tragă la poartă, iar apoi Sahru a trimis peste transversală. Dominarea oaspeţilor a continuat, iar Vraciu (70) a şutat din afara careului, dar Dur-Bozoancă a fost la post şi a respins.

Takacs (76) a mărit avantajul ,,studenţilor” cu un eurogol de la 20 de metri, 3-1, mingea lovind prima oară bara transversală. Handicapul de pe tabelă s-a diminuat în minutul 80 deoarece Bacăul a primit o lovitură de pedeapsă pe care Vraciu a transformat-o, 3-2.

Clujenii au câştigat partida cu 3-2 şi au urcat pe locul 5 în clasament, cel puţin până miercuri când se va disputa restanţa dintre Chindia Târgovişte şi Petrolul Ploieşti. Următorul meci al Universităţii este joi, în deplasare, în Cupa României cu ACS Fotbal Comuna Recea.

FC Universitatea Cluj

21
Dur-Bozoancă
6
Sepsi
17
Cordoş
4
Abrudan
8
Takacs
29
Giurgiu (C)
16
Twumasi
20
Dumitrescu
77
Hordouan
93
Gavra
18
Goga

Au mai intrat: Taub, Ursu, Căpuşă. Antrenor: Adrian Falub.

CS Aerostar Bacău

89
Hărăguţă
19
Mihăeş (C)
5
Ichim
44
Mutu
2
Ardei
10
Chirilă
24
Chirilescu
11
Vraciu
7
Hurdubei
29
Sahru
93
Buhăcianu

Au mai intrat: Pavel, Adăscăliţei, Căinari. Antrenor:Cristian Popovici.

4 COMENTARII

  1. De ce nu schimbați și antrenorii așa cum schimbați jucatorii?Este o vorba românească:de la cap se-mpute pestele!Era culmea sa câștige codașa seriei acasă la U Cluj!Atunci sigur se schimba și antrenorul!

  2. Cu echipa, cu jocul si cu antrenorul asta, o sa terminam campionatul undeva pe locurile 8 – 10. Nu ca ar fi o problema, doar ca domnii Sabau, Falub, Constandea, Irimies etc. ar trebui s-o lase mai moale cu “promovarea”. Majoritatea dintre jucatorii vechi inca se cred in liga a 3-a sau a 4-a. Iar dintre jucatorii noi inca nu am descoperit unul cu adevarat deosebit (inafara de portar, care chiar e OK). Fundasii centrali sunt varza, Gabi Giurgiu crede ca “mingicareste” ca in liga a 4-a, doar ca aici adversarii nu-l prea lasa. Singurul care a fost ieri peste media echipei a fost Hordouan. S-a vazut clar lipsa lui Florescu. La mijloc totula fost la intamplare. Ar mai fi multe de spus, dar ma opresc aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.