JOMA - JSport.roJSport.ro

IMG_2510_1200x800Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca a câştigat Campionatul Naţional Universitar de Fotbal 2016, după o victorie categorică, 6-0, în finala cu Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, disputată pe Cluj Arena.

Jucătorii pregătiţi de Septimiu Ormenişan s-au distrat cu adversarii lor mai ales în a doua repriză, sibienii căzând fizic după ce în urmă cu o zi s-au calificat în finală abia la penalty-uri în faţa Universităţii “Constantin Brâcuşi” din Târgu Jiu. După 2-0 la pauză, prin golurile lui Ionaşcu (FC Zalău) şi Hâmpea, studenţii clujeni au mai înscris de încă patru ori în repriza secundă, prin Calcan, Greu, autor a unei duble, şi acelaşi Ionaşcu.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Având cinci jucători de la “U” Cluj printre titulari, trei dintre ei reuşind să şi marcheze în acest meci, UBB Cluj a reuşit să obţină primul titlu din istorie după patru finale pierdute, iar acum va reprezenta România la Campionatul European al Universităţilor, programat în perioada 11-20 iulie în Croaţia.

„Sunt foarte emoţionat, UBB a devenit campioană naţională în acest an, după patru finale pierdute am reuşit să câştig în Vinerea Mare acest titlu. Le mulţumesc băieţilor şi tuturor celor care s-au implicat în acest eveniment. A contat foarte mult şi aportul jucătorilor de la Universitatea Cluj, la prima vedere această competiţie pare una de amatori, dar fiecare echipă încearcă să aducă jucători de la echipele care activează în ligiile superioare de fotbal. Sunt extrem de fericit, de 12 ani alerg pentru acest titlu şi în sfârşit l-am obţinut. Acum mergem la Campionatul European Universitar, care am înţeles că este un fel de Champions League al universităţilor din Europa, sper să am aceeaşi echipă alături de mine şi să facem cinste Clujului şi României”, a declarat antrenorul UBB-ului, Septimiu Ormenişan.

Tras pe margine la “U” Cluj, Andreas Calcan şi-a demonstrat încă o dată talentul şi în această finală, mijlocaşul care încă aparţine de “şepcile roşii” fiind declarat şi MVP-ul meciului.

“Am reuşit să câştigăm, asta ne-am propus şi mă bucur foarte mult. A fost un nivel destul de ridicat, dar astăzi am fost mai buni, am avut dorinţă şi atitudine şi ne bucurăm că am reuşit să intrăm în istoria UBB-ului”, a spus Calcan, cel care şi-a exprimat dorinţa de a o părăsi pe “U” Cluj în această vară.

Mai jos puteţi vedea echipa din finală a UBB-ului, dar şi o galerie foto de la meciul disputat vineri pe Cluj Arena, premierea campionilor fiind făcută de către legenda Universităţii Cluj, Remus Câmpeanu.

UBB Cluj: Vaida – Popa, Crişan, Ionescu, Ionaşcu – Boboc, Rogozan  – Greu, Calcan, Hâmpea – Pop Al. Rezerve: Iura – Muntean, Kereki, Vălean. Antrenor: Septimiu Ormenişan

Joma - JSport.roJSport.ro

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.