JOMA - JSport.roJSport.ro

Ultimele două meciuri ale etapei a 20-a din Liga a IV-a s-au disputat duminică, atunci când Sporting Apahida a învins-o cu 2-1 pe CSM Câmpia Turzii, iar Vulturul Mintiu Gherlii-Olimpia Gherla s-a încheiat 0-1.

La baza „Ardealul”, noua casă a apahidenilor, Sporting a bifat a doua victorie din două meciuri în acest an, dar nu fără emoţii.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

„Sârmarii” au început mai bine atât prima, cât şi a doua repriză, însă jucătorii lui Florin Pojar au fost mai pragmatici în prima parte. Tăbârţă şi Ciotlăuş au marcat pentru 2-0, gazdele având şi o bară până la pauză. Apahida a beneficiat de o lovitură de la 11 metri chiar la ultima fază a primei reprize, dar Cioargă a ghicit colţul în care a trimis Ciotlăuş şi a mai păstrat speranţe pentru echipa sa.

Câmpia a început tare partea secundă şi Sebastian Moldovan a redus din diferenţă, iar până la final ambele echipe şi-au trecut în cont doar ratări. S-a terminat bine pentru Apahida, care s-a apropiat la patru puncte de Câmpia Turzii, dar are şi un meci mai puţin disputat.

La un punct în spatele celor de la Sporting se menţine Olimpia Gherla, învingătoare cu 1-0, în deplasare, cu Vulturul Mintiu-Gherlii. Singurul gol al meciului jucat duminică după-amiază a fost reuşit de Bocoş, în prima repriză, oaspeţii reuşind să fructifice una dintre ocaziile create în acest joc.

Încercările „vulturilor” de a scoate măcar un punct au fost în zadar, iar echipa din Mintiu-Gherlii a bifat a doua înfrângere consecutivă fără gol marcat, după ce a înscris de cinci ori în primul meci al anului. Trupa lui Alexandru Costişor rămâne pe locul 10 în clasament, iar mai jos aveţi câteva fotografii de la meciul dintre Apahida şi Câmpia Turzii.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.