JSport.roJSport.ro

IMG_3114_1200x800Universitatea Cluj a reuşit să obţină victoria obligatorie împotriva Metalului Reşiţa, 2-0, în etapa a patra a play-out-ului seriei Vest din Liga a II-a, însă acest succes a ajutat-o, în cele din urmă, doar să nu piardă contactul cu primul loc care asigură salvarea de la retrogradare.

Cum Şoimii Pâncota a câştigat, în nouă jucători, meciul de ieri cu CSM Râmnicu Vâlcea, 3-2, iar Olimpia Satu Mare s-a impus tot astăzi cu Unirea Tărlungeni, 3-2, „studenţii” se află tot pe locul patru al clasamentului, la două puncte în spatele Pâncotei şi la unul sub Olimpia.

Hotărâţi să-şi facă meciul cu Reşiţa uşor încă de la început, clujenii s-au aruncat în atac din primul minut, Tucak având o şansă mare de gol în minutul doi. Acea ocazie avea, însă, să anunţe golul de peste alte două minute al lui „U”, Vojtus deschizând scorul după un şut din careu trimis în stânga lui Zimmermann. Forcing-ul de început al „studenţilor” avea să se stingă repede, însă, elevii lui Ovidiu Sărmăşan controlând jocul în continuare, dar fără să-şi creeze ocazii clare de gol. De partea cealaltă, reşiţenii au aşteptat oportunitatea unui contraatac, însă aceştia au fost periculoşi o singură dată, Bolboaşă rezolvând un şut al oaspeţilor.

Partea a doua a început tot cu „U” mai prezentă în jumătatea adversă, Ursu dându-i primele emoţii portarului reşiţean cu un şut din afara careului. Acelaşi mijlocaş al Universităţii avea să creeze şi faza care a liniştit definitiv meciul, pătrunderea în careu a noului decar al clujenilor încheindu-se cu o pasă în faţa porţii goale pentru Vojtus, atacantul slovac reuşind dubla în minutul 74.

Universitatea a obţinut victoria de serviciu împotriva ultimei clasate, în faţa a doar 300 de spectatori, însă, iar săptămâna viitoare va da un test important pe terenul liderului CSM Râmnicu Vâlcea.

„U” Cluj: Bolboaşă – Ciupe, Şandru, Cordoş, Berci – Boboc, Moruţan (65, P. Popescu)– Tucak, Zdroba (67, Greu), Ursu – Vojtus (79, Alex Pop). Antrenor: Ovidiu Sărmăşan

Metalul Reşiţa: Zimmermann – Pitulice, Elhad (59, El Abdouni), Vlad, Buzdugan (70, Crăciun) – Julei, Jamali – Chira, Vitorovic, Makinde (77, Anghel) – Kis. Antrenor: Carol Gurgu

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.