JSport.roJSport.ro

Echipa de juniori D a Luceafărului Cluj, formată din jucători născuţi în anii 2004 şi 2005, s-a calificat în finala naţională de la Buftea.

Micii jucători pregătiţi de Stan David şi Gigi Vînău au terminat la egalitate, 2-2, meciul decisiv cu ASU Poli Timişoara, disputat miercuri dimineaţa în cadrul turneului semifinal din Parcul  Sportiv „Iuliu Haţieganu”.

Lideri înaintea acestui joc în clasament, cu două puncte peste timişoreni, clujenii au obţinut exact remiza de care aveau nevoie pentru a accede în ultimul act al competiţiei.

Conduşi cu 2-1 la pauză, prin golurile lui Grancea şi Petrescu, pentru Luceafărul marcând Matei Morar, gazdele au revenit mult mai decise de la vestiare şi au restabilit imediat egalitatea. Eric Vînău a înscris direct dintr-o lovitură liberă şi, în ciuda ocaziilor create până la final la ambele porţi, atât Luceafărul cât şi Poli trecându-şi în cont câte o bară, scorul a rămas nemodificat, timişorenii încheind jocul cu portarul în careul advers.

Astfel, formaţia clujeană a obţinut calificarea în finala programată duminică, de la ora 11:00, la Buftea, acolo unde o va întâlni pe Regal Sport Bucureşti.

Mai jos aveţi o galerie foto de la meciul Luceafărului cu ASU Poli şi un filmuleţ cu bucuria de la final, numele lui Osman Kaya fiind strigat de foştii săi colegi. În celălalt meci al turneului semifinal de la Cluj, CFR a terminat la egalitate cu Juventus Bucureşti, 1-1, feroviarii încheind pe locul patru acest turneu.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.