JSport.roJSport.ro

Universitatea Cluj a început, luni dimineaţă, pregătirile pentru returul Ligii a IV-a.

După o şedinţă în vestiarul de la Cluj Arena, jucătorii lui Marius Popescu au efectuat primul antrenament al anului pe cel mai nou teren sintetic din Parcul Sportiv „Iuliu Haţieganu”.

După obişnuitele alergări, Lemac şi colegii săi au trecut şi la exerciţiile cu mingea, de la şedinţa de pregătire nelipsind nici Alex Păcurar, jucător care a ratat aproape tot turul din cauza unei accidentări.

La antrenament şi-au făcut apariţia şi aproximativ 20 de suporteri, care au cântat şi au aprins torţe timp de câteva minute. Sub comanda lui Marius Popescu s-au prezentat astăzi doi dintre jucătorii aduşi în această iarnă de la Unirea Jucu, Marius Ionescu şi Claudiu Rogozan, Tinuţ Budăcan lipsind din cauza unei răceli, ca şi Octavian Abrudan, de altfel.

În total, la şedinţa de pregătire au participat 26 de jucători, inclusiv Viorel Ionaşcu, testat tot de la Unirea Jucu, iar începând de mâine, pe durata a trei zile, componenţii Universităţii Cluj vor efectua şi vizitele medicale.

Primul amical al lui “U” este programat în 4 februarie, împotriva echipei din Liga a IV-a CSM Hunedoara.

Joma - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.