JSport.roJSport.ro

IMG_2683_1200x800Suporterii Universităţii Cluj au participat în număr mare la mitingul desfăşurat joi după-amiaza în centrul oraşului. „Dacă n-ar fi «U»…” a scos în stradă peste 5.000 de fani ai „şepcilor roşii”, care au ţinut să atragă astfel atenţia asupra pericolului dispariţiei unei alte echipe simbol a României.

Aceştia au scandat numele Universităţii şi au cântat pentru formaţia lor favorită mai bine de două ore, totul începând la ora 17:00, în Piaţa Unirii. După câteva zeci de minute, suporterii s-au îndreptat în marş pe Bulevardul Eroilor, un banner cu mesajul “Noi murim, U niciodată” deschizând drumul. Mulţimea a ajuns apoi pe strada Baba Novac, strada 21 Decembrie 1989 şi strada Memorandumului, fanii oprindu-se pentru câteva minute în faţa Primăriei.

Acolo, „Slavă ţie, studenţie!” a fost urmat şi de aprinderea a câtorva torţe care au contribuit din plin la show-ul suporterilor, aceştia continuându-şi marşul spre strada Napoca, totul încheindu-se în jurul orei 19:30, în Piaţa Unirii, cu acelaşi imn al Universităţii.

Mai jos aveţi câteva filmuleţe şi o galerie foto de la evenimentul care a demonstrat încă o dată că „U” Cluj trăieşte prin suporteri. De menţionat că la acţiunea fanilor au participat şi echipele de volei sau de baschet ale clubului, în frunte cu Dragan Petricevic şi Marcel Ţenter, dar şi fotbaliştii şi staff-ul Universităţii.

Joma - JSport.roJSport.ro

4 COMENTARII

  1. Bravo nu credeam ca in Romania se pot aduna atatia fani adevarati pe strada. Voi singuri puteti salva echipa de la faliment, cumparati actiuni dupa modelul Barcelona si voi sa conduceti, lasati fostele glorii sa antreneze ca la mamagement sunt slabuti, asta se invata la facultate nu pe terenul de joc. Sunteti fantastici.

  2. Cinste uistilor dar Cristescu ce cauta acolo el are echipa lui care da salar de 17 mii de euro.Sectia de baschet a lui U e in a doua liga si se zbate in saracie la fel ca si fotbalul.

  3. … Mii de tineri , suporteri şi simpatizanţi au participat la miting pentru a menţine în viaţă un brend iubit , dorit şi plin de speranţe pentru mai bine , U-Cluj un sUflet plutitor care te acaparează prin forţa lui de a face bine pentrU toţi , de a crde că mâne v-a fi mai bine , ne vom bucUra de sUpraveţUire , fără bani şi fara cinste şi respect se bate pasUl pe loc …

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.