JSport.roJSport.ro

Universitatea Cluj a jucat, sâmbătă după-amiază, restanţa de la Tritenii de Jos, care a contat pentru etapa a 17-a a Ligii a IV-a. Elevii lui Marius Popescu au câştigat cu 3-0, experienţa lui Goga şi a colegilor săi făcând diferenţa, în cele din urmă, pe un teren pe care oaspeţii obţin foarte greu puncte.

“Studenţii” au început perfect meciul, cu un gol marcat chiar de Goga în minutul patru, însă nu au existat prea multe faze la poarta lui Rusu în primele 45 de minute, Unirea oferind, de multe ori, o replică pe măsură Universităţii.

Giurgiu şi Takacs au trimis de două ori mingea în bară, însă alb-negrii au controlat mult mai bine jocul în repriza a doua. Pe acest fond au venit şi celelalte două goluri, marcatori Ionescu şi Potcoavă, Universitatea bifând a 20-a victorie a sezonului.

De menţionat şi atmosfera de sărbătoare existentă la Triteni, acolo unde toată lumea s-a mobilizat pentru meciul cu Universitatea. Aproximativ 500 de locuitori ai comunei clujene au ţinut să asiste la acest joc, în ciuda vremii nefavorabile, Unirea având şi o galerie activă pe durata meciului, dotată şi cu o staţie de amplificare. Aceasta a încercat să-i ţină piept Peluzei “Şepcile Roşii”, galeria lui “U” urmărind meciul de pe un deal aflat lângă teren.

“A fost un meci foarte frumos, o experienţă plăcută pentru noi să primim echipa fanion a Ardealului. Sunt sigur că nu ne-am făcut de ruşine, am jucat împotriva unor jucători experimentaţi şi a fost o plăcere pentru noi. Atmosfera a fost şi ea foarte plăcută, la final chiar galeria Universităţii ne-a încurajat şi am cântat împreună pentru «U»”, ne-a spus, după meci, antrenorul jucător al Triteniului, Andrei Pintilie, care a evoluat toate cele 90 de minute.

După această victorie, clujenii sunt la opt puncte în faţa Sticlei Turda în fruntea clasamentului, având şi un joc mai puţin, în timp ce Triteniul rămâne pe poziţia a zecea. Mai jos aveţi o galerie foto de la joc, plus un filmuleţ cu suporterii Universităţii la Triteni.

Unirea Tritenii de Jos

Rusu Al.
Ceclan
Pintilie An.
Gall S.
Indreica
Paleoca
Saşa
Câmpian
Podariu
Luduşan
Petrea

Au mai intrat: Crişan, Deiac. Antrenor: Andrei Pintilie

“U” Cluj

Pop R.
Hîmpea
Ionescu
Abrudan
Budăcan
Rogozan
Giurgiu
Goga
Haţiegan
Takacs
Lemac

Au mai intrat: Seck, Salcău, Potcoavă, Pintea. Antrenor: Marius Popescu

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.