JSport.roJSport.ro

IMG_0036Ardealul Cluj a furnizat o surpriză neplăcută în optimile de finală ale Cupei României U19, finalista Ligii Elitelor fiind eliminată încă din primul tur, după o înfrângere la limită, 0-1, la FC Voluntari. Formaţia lui Călin Moldovan a luat gol la ultima fază a meciului, în minutul 93, dacă scorul ar mai fi rămas 0-0 câteva secunde echipa calificată în sferturi s-ar fi decis la lovituri de la 11 metri.

Eşecul Ardealului parcă a fost anunţat, însă, de numeroasele probleme medicale existente în lotul echipei clujene. Antrenorul Călin Moldovan a trebuit să facă o serie de schimbări în timpul acestui joc tocmai din cauza diferitelor accidentări cu care s-au confruntat elevii săi, asta pe lângă faptul că Stephan Drăghici se află cu naţionala României U18 în Italia, la un turneu de pregătire.

„Roşca a fost accidentat, în minutul 10 l-am scos, fundaşul stânga, Bituleanu, a jucat cu genunchiul inflamat, a stat două zile în spital înainte, a avut şi ceva indigestie, Prejmerean a avut o problemă la tendon, de-abia a putut, Mocanu a avut dureri la spate şi nu a mai putut să stea în picioare în ultimele 20 de minute, pe fundaşul dreapta l-am scos cu o problemă la inghinali, pe fundaşul central l-am schimbat la pauză, nici nu mai ştiu câte probleme am avut, plus Drăghici la lotul naţional. Pe de altă parte, am făcut sâmbătă 500 de kilometri spre casă, după amânarea finalei Ligii Elitelor, ieri încă 500 de kilometri înapoi pentru acest meci, i-am şi văzut pe copii, săracii, nu mai puteau, noi deplasând doar 14 jucători. Cu toate acestea, ei au fost nişte eroi astăzi, am avut cinci ocazii clare de gol, inclusiv două bare, e adevărat, şi adversarul a avut o bară, dar am luat şi gol în minutul 93”, ne-a spus antrenorul Ardealului, Călin Moldovan.

Acesta, însă, vede partea bună a înfrângerii de miercuri, tehnicianul clujean având acum la dispoziţie mai bine de o săptămână pentru a pregăti finala cu FC Viitorul, din Liga Elitelor.

„Cu un ochi plâng, pentru că nu-mi place să pierd, dar cu celălalt râd, pentru că, dacă mă gândesc mai bine, poate e mai ok aşa. Dacă învingeam azi, jucam duminică cu UTA, apoi aveam semifinalele săptămâna viitoare şi în 21 mai finala în Liga Elitelor. Aşa, în schimb, 90% înfrângerea asta e bine pentru ce mă interesează pe mine. Îi recuperez medical pe jucători, fizic, psihic, tot. Plecăm iar cu două zile înainte către Bucureşti şi ne concentrăm de-acum doar pe finală” , a mai spus antrenorul Ardealului, care este la 90 de minute de o calificare cu echipa sa în Liga Campionilor rezervată juniorilor.

De menţionat şi că, eliminată din primul tur al Cupei României, Ardealul Cluj va primi 200 de euro din partea FRF, potrivit “dispoziţiilor economice” stabilite la începutul acestui sezon din Liga Elitelor.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.