JSport.roJSport.ro
ACS Poli revine în Gruia, după ce a jucat cu CFR pe un teren îngheţat pe jumătate

Problemele cu instalaţia de încălzire la stadionul „Trans-Sil” din Târgu Mureş fac imposibilă diputarea meciului dintre ASA şi ACS Poli Timişoara, programat săptămâna viitoare, în etapa a 23-a a Ligii I.

Astfel, acest joc a fost mutat de către oficialii mureşeni pe stadionul Gruia din Cluj-Napoca şi va avea loc vineri, 10 februarie, de la ora 17:30.

„Decizia a fost luată ca urmare a condițiilor meteo din ultima perioadă, gazonul stadionului Trans-Sil fiind înghețat și acoperit de zăpadă. Pentru a fi adus la o stare acceptabilă pentru disputarea meciului este nevoie de mai multe zile cu temperaturi pozitive. Cum locul de disputare a unui joc oficial trebuie anunțat cu cel puțin 7 zile înainte, conducerea clubului a luat decizia ca partida să se joace pe stadionul CFR din Cluj-Napoca”, a anunţat clubul mureşean.

Oficialii CFR-ului au pornit instalaţia de încălzire de sub gazon în urmă cu aproape o săptămână, iar zăpada căzută în această iarnă a fost îndepărtată aproape complet.

De altfel, mâine dimineaţă elevii lui Vasile Miriuţă au programat un antrenament chiar pe arena din Gruia, locul unde, duminică, se va disputa meciul dintre CFR şi Steaua. De menţionat că ASA va întâlni CFR-ul, în deplasare, chiar în etapa imediat următoare, iar apoi jocul cu FC Voluntari, de pe teren propriu, s-ar putea disputa tot în Gruia.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.