JOMA - JSport.roJSport.ro

IMG_3309Unirea Jucu are drept obiectiv promovarea în Liga a II-a, bugetul pare a fi unul pe măsură, însă problemele organizatorice sunt cele care îi dau mari bătăi de cap antrenorului Gheorghe Barbu.

Aceste dificultăţi sunt date, însă, şi de situaţia gravă în care se află preşedintele echipei clujene, Daniel Chiorean, internat în spital încă dinaintea sărbătorilor de iarnă. Cum discuţiile pentru eventualele transferuri ar trebui purtate cu oficialul Unirii Jucu, activitatea de la club pare oprită momentan tocmai din cauza problemele de sănătate ale preşedintelui echipei. În aceste condiţii, nici cantonamentul de iarnă nu este bătut în cuie, iar antrenorul jucanilor nu pare deloc optimist în ce priveşte perioada următoare.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

„Deocamdată nu se întâmplă nimic şi zilele trec, alte echipe se mişcă, Luceafărul Oradea l-a luat, de pildă, pe Arnăutu, golgheterul de la FCM Baia Mare, formaţie care se luptă pentru promovarea în Liga I. La noi sunt şi probleme obiective, cu preşedintele internat în spital, nu se poate lua legătura foarte mult cu el, iar eu de felul meu nu sunt prea optimist. Paradoxul este că la noi, deşi suntem cu plăţile la zi, nu sunt probleme financiare, am primit promisiuni şi pentru un buget mai mare, sunt alte probleme. Noi avem bani, faţă de alte echipe, dar nu putem să ne organizăm mai bine cu bani cu tot, asta e cel mai grav”, ne-a declarat antrenorul Unirii.

Primul antrenament din noul an a fost stabilit pentru 18 ianuarie, însă termenul poate fi „împins” câteva zile în funcţie de ce probleme ar mai putea apărea. De asemenea, incertitudinea cu privire la cantonamentul de iarnă reprezintă iar o problemă majoră pentru Gică Barbu.

„S-a vorbit de Muntenegru, de Antalya sau chiar Austria, încă nu se ştie, dar trebuie să mi se prezinte nişte soluţii, pentru că am nevoie de sală, de alergări şi mai puţin de terenuri de fotbal, în prima parte. Reunirea e pe 18 ianuarie, dar şi asta poate suporta două, trei zile de amânare. Eu trebuie să văd şi de ce lot voi avea parte, după atâta experienţă pot evalua dacă avem vreo şansă la promovare sau nu, pentru că nici nu pot să le dau speranţe la oamenii ăştia. În funcţie de ce jucători vom aduce, îmi cam dau seama ce putem”, a mai spus tehnicianul Jucului.

Formaţia clujeană, care se află la trei puncte în spatele liderului Avântul Reghin, are parte de un program infernal în acest retur, programat să înceapă în 5 martie, Unirea disputând toate derby-urile pentru promovare în deplasare.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.