JSport.roJSport.ro

14608098_849217708514906_1004617115_nViitorul Mihai Georgescu s-a înscris şi în Liga a IV-a în acest sezon, campionat în care, pe modelul celor de la Ardealul Cluj, foloseşte, în principal, jucătorii care nu sunt titulari în Liga Elitelor U19.

Această din urmă competiţie primează la clubul înfiinţat de către Mihai Georgescu, celebrul antrenor care i-a pregătit pentru fotbalul mare pe Chiricheş, Maxim sau Răduţ. Formaţia din Liga a IV-a este condusă de pe margine de către Laurenţiu Văidean, iar miercuri va juca împotriva Universităţii Cluj, pe noul teren propriu de la baza CMC din Gruia.

Ineditul acestui meci va consta în faptul că Viitorul îl va avea în teren pe Adrian Angeru, 17 ani, jucător care poate acoperi cel puţin două posturi, dintre care unul este cel de portar. Angeru este titular între buturi în Liga Elitelor, însă la Liga a IV-a evoluează în atac, în ultimele două meciuri marcând cinci goluri, patru cu Armenopolis Gherla şi unul cu Vulturul Mintiu-Gherlii. Acesta a mai dat un gol din penalty în jocul cu Ardealul Cluj, astfel că este al doilea marcator al echipei în acest sezon, după Nicolae Păun, care are şapte goluri.

14686321_849217541848256_1424458646_n“Câteodată pentru un portar e bine să mai şi joace în teren, îl ajută să-şi dezvolte gândirea şi jocul de picior. Eu joc ca portar în Liga Elitelor pentru că mi se pare mai importantă decât Liga a IV-a şi pentru că vreau să cresc mai mult în valoare. La Liga a IV-a sunt atacant pentru că mai am colegi care trebuie să joace în poartă şi am zis că, decât să fac pauză, mai bine joc pe teren, pot să-mi îmbunătăţesc mai mult calităţile. Am început fotbalul ca şi jucător, dar apoi mi-a plăcut ceea ce face un portar, paradele sale, şi am ales să stau în poartă”, ne-a declarat Adrian Angeru, cel care a fost şi fundaş dreapta înainte să înceapă să marcheze goluri.

Chiar dacă îi merge “cât de cât bine” în atac, după cum recunoaşte chiar el, portarul golgheter al Viitorului vrea să urmeze o carieră profesionistă doar între buturi şi a explicat de ce nu se vede apărând pentru o echipă din Liga I.

14628036_849217601848250_1750359351_n“Din România nu prea am echipă favorită, de obicei ţin cu cine câştigă, pentru că nu prea îmi place fotbalul românesc, campionatul nostru. Îl am ca idol pe David de Gea, vreau să ajung ca el şi să joc în campionatul Angliei sau Spaniei. La o carieră de atacant nu m-am gândit încă”, a mai spus asul din mâneca antrenorului Laurenţiu Văidean.

Cum echipa sa o va întâlni pe “U” Cluj, tehnicianul Viitorului vrea să introducă în acest meci jucătorii care sunt titulari şi în Liga Elitelor, astfel că rolul lui Angeru în meciul de mâine încă nu este sigur.

“După ce a dat şase goluri în trei meciuri mă gândesc să-l bag acolo în faţă, însă şi în poartă e nevoie de el, pentru că ne dorim să nu primim gol. Oricum mă mai gândesc şi sper să iau decizia cea mai bună, iar până atunci la antrenamente va fi jumătate în poartă, jumătate pe teren. E o surpriză plăcută pentru mine să ai un portar, să-l bagi în teren şi să dea şase goluri, iar pe această cale vreau să-l felicit”, ne-a spus şi antrenorul Viitorului, care se gândeşte la un rezultat pozitiv în meciul de mâine.

“Eu spun că o să le punem probleme. Vom pregăti meciul bine de tot, o să folosesc cea mai bună echipă şi sper să facem un joc foarte bune. ‘U’ e favorită, dar e şi sub presiune pentru că e obligată să câştige fiecare meci, dar noi vom juca dezinvolt şi zic că o să le punem probleme”, a spus şi antrenorul Viitorului, echipă care are doar trei puncte până acum în campionat, însă o medie de aproape trei goluri marcate pe meci.

Viitorul Mihai Georgescu-“U” Cluj va avea loc mâine, de la ora 16:00, la baza CMC din Gruia.

“Va fi un meci dificil cu ‘U’ Cluj, ei au aproape doar victorii la scor, dar şi noi avem meciuri destul de bune, chiar dacă scorul nu a fost de partea noastră. Sper să facem un meci foarte bun şi să avem un rezultat favorabil”, Adrian Angeru, Viitorul Mihai Georgescu

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.