JSport.roJSport.ro

img_8556CFR Cluj pare foarte aproape de a fi preluată de un grup puternic de investitori din Europa.

Preşedintele Iuliu Mureşan, care neagă zvonurile legate de eventuale discuţii cu Red Bull, a avut câteva serii de negocieri cu cei care ar dori să investească la formaţia clujeană.

La ultima rundă de discuţii, purtată săptămâna trecută, grupul interesat să cumpere CFR-ul a cerut părţii clujene discreţie, viitorii finanţatori ai clubului, în cazul în care negocierile se vor finaliza cu succes, dorind ca totul să fie făcut public abia pe final.

„Nu pot să vă dau foarte multe date acum pentru că am fost rugaţi să nu vorbim despre asta. Sunt discuţii, suntem în contact cu ei, există un interes clar din partea acestui grup de investitori, sunt optimist, dar am fost rugaţi să nu vorbim. Nu pot să vă spun nici din ce ţară sunt. Vânzarea CFR-ului ar însemna, în primul rând, ieşirea din insolvenţă şi continuarea activităţii la un nivel mai bun”, a spus Iuliu Mureşan, care a menţionat şi că are încredere că CFR va termina pe un loc de play-off acest sezon regulat.

În februarie 2017 se vor împlini doi ani de când Tribunalul Comercial Cluj a admis solicitarea ardelenilor privind intrarea în insolvenţă, planul de reorganizare expirând la începutul lui 2018, atunci clujenii fiind obligaţi să nu mai aibă nicio datorie din punct de vedere financiar.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.