CFR Cluj are trei victorii consecutive în Liga I, ultimul succes fiind înregistrat sâmbătă seară, la Iaşi.

Feroviarii au, astfel, un moral perfect înaintea derby-ului cu Dinamo, meci despre care antrenorul Dan Petrescu a spus că vrea să-l înceapă şi cu câţiva jucători noi în primul „11”.

Oferte echipament JomaOferte Joma

De altfel, marea problemă a tehnicianului de la CFR în această perioadă pare a fi gestionarea nemulţumirilor din lot, Omrani, Bokila şi Nistor fiind doar trei dintre numele importante de la echipă care sunt nevoite să-şi câştige locul de titular.

Fostul preşedinte din Gruia, Iuliu Mureşan, acum doar membru în Consiliul de Administraţie al cubului, a explicat cum reuşeşte Petrescu să-i ţină în frâu pe jucătorii nemulţumiţi şi care este plusul adus de noul antrenor la echipă.

„Depinde doar de jucători dacă vor juca sau nu. Dan Petrescu e un antrenor foarte corect, se poartă principial şi egal cu toţi jucătorii. Stă de vorbă cu ei foarte mult individual, le explică la fiecare, astfel că nu sunt probleme şi jucătorii înţeleg. Vreau să vă spun că înainte, cu alţi antrenori, mai mulţi jucători veneau la mine să mă întrebe de ce nu joacă. Iar eu le spuneam că trebuie să-şi pună lor, în primul rând, întrebarea asta, apoi antrenorului şi mie în ultimul rând. Dan Petrescu discută mult mai mult cu jucătorii faţă de alţi antrenori, e tot timpul în mijlocul echipei la antrenamente, iar la mine nu mai vine niciun jucător acum”, a declarat Mureşan, la Look TV.

Nistor şi Omrani, alături de Rus, au intrat în a doua repriză la Iaşi, în timp ce Bokila a stat pe banca de rezerve până la final. Cel puţin unul din aceşti patru jucători ar urma să se regăsească în formula de start a meciului cu Dinamo, de joi, Dan Petrescu spunând că se gândeşte să facă o serie de înlocuiri în primul „11”.

Nu am făcut un meci foarte bun la Iaşi, am avut 2-0 în prima repriză nemeritat, dar câteodată nu joci bine şi dai două goluri. Trebuie să umblăm şi noi la jucători, pentru că unii mi s-au părut obosiţi în acest meci”, Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here