JSport.roJSport.ro
Sursă foto: Arman Noemi

Sărbătoarea Naşterii Sf. Ioan Botezătorul a coincis cu sărbătoarea promovării Universităţii Cluj. ,,Studenţii” şi-au adjudecat un loc în Liga a III-a după ce au trecut, cu 8-0 în tur şi 0-6 în retur, de Lăpuşul Târgu Lăpuş în barajul pentru promovare. Takacs (14), Hîmpea (51), Giurgiu (58 p.), Goga (84, 89) şi Budăcan (90+1) au fost marcatorii din returul barajului.

Fundaşul dreapta, Tinuţ Budăcan, a fost unul dintre cei mai importanţi piloni care au susţinut apărarea ,,alb-neagră”. În iarnă s-a transferat la Universitatea Cluj, a reuşit să fie titular în aproape toate meciurile şi să pună umărul la promovare. Tricoul ,,alb-negru” i-a adus un gol în campionat şi un gol în returul barajului, el fiind marcatorul care a închis lista.

,,A fost un meci la discreţia noastră în ambele manşe. Sunt bucuros că am reuşit să marchez şi am pus umărul la promovare. Au fost şase luni minunate la <<U>> Cluj. Sunt fericit că am promovat şi sper să sărbătorim centenarul cu o promovare în Liga I. Cred că va fi puţin mai greu în Liga a III-a, dar avem o echipă bună şi nu cred că se pune problema să nu promovăm. Experienţa veteranilor a contat foarte mult deoarece au meciuri jucate în Liga I şi pot să zic că au fost motoarele echipei şi am avut mult de învăţat de la ei atât fotbalistic, cât şi în afara terenului. Avem o mini-vacanţă de care ne vom bucura, iar când vom reveni ne vom gândi la o nouă promovare”, a spus fundaşul Tinuţ Budăcan.

Mijlocaşul Gabriel Giurgiu a revenit acasă pentru a-şi ajuta echipa să promoveze, fapt care s-a îndeplinit, şi speră să ajute echipa până în Liga I. Căpitanul lui ,,U” este bucuros că suporterii sunt mereu alături de echipă şi o susţin indiferent de liga în care joacă.

,,Cred că mai este nevoie de doi-trei jucători ca să ne ridicăm la un nivel mai înalt ca şi celelalte echipe din Liga a III-a, dar şi în acest moment suntem pregătiţi. Visul de a reveni în Liga I e încă departe. Mai sunt multe meciuri de jucat, dar eu sper să pot să ajut până în Liga I. Dacă sunt sănătos şi mă simt bine, iar cei din conducere doresc să rămân alături de ei atunci voi rămâne. Suporterii au fost alături de noi în orice ligă. Ţin minte că acum mulţi ani, înainte să plec de la <<U>> Cluj spre fotbalul de Liga I, veneau şi în Liga a III-a. Văd că sunt mai mulţi ca atunci şi ne bucură acest lucru”, a declarat căpitanul Universităţii Cluj, Gabriel Giurgiu.

Reunirea lotului ,,alb-negru” va avea loc la mijlocul lunii iulie, urmând ca acesta să se pregătească pentru noul sezon al Ligii a III-a.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.