JSport.roJSport.ro

IMG_0086Administratorul judiciar al Universităţii Cluj, Marieta Anastasescu, a anunţat Primăria că nu mai poate susţine activitatea clubului, însă pare că a uitat să le transmită acelaşi lucru şi angajaţilor care se ocupau de bunul mers al activităţii la copii şi juniori.

Fără echipă de seniori în Liga a II-a sau Liga a III-a, “U” nu va avea, foarte probabil, nici formaţii de juniori înscrise în campionatele naţionale în următorul sezon. Cea mai dramatică situaţie ar fi în Liga Elitelor, acolo unde echipa U19 a câştigat medaliile de bronz în primăvară, însă moartea actualei societăţi va face imposibilă înscrierea în campionat a formaţiei pregătite de Călin Sălăgean.

Termenul limită va expira la finalul acestei săptămâni, iar antrenorul echipei care a dat cei mai mulţi jucători la formaţia din Liga a II-a în sezonul trecut încă speră la o minune. În acest sens, chiar dacă nimeni din actuala conducere de la Bucureşti a Universităţii nu îi transmite nimic, Călin Sălăgean face în fiecare zi antrenamente cu juniorii.

“Azi se face o săptămână de când ne-am strâns. Sunt copii din ’97, ’98 şi ’99, iar de la 10 copii, ieri am ajuns să am la antrenament 25. Noi ne pregătim în caz că ni se va spune ceva, vom avea câteva săptămâni de pregătire dacă vom juca în campionat, dacă nu, am făcut pentru copii, ca ei să poată să meargă în altă parte. Cel mai dureros e că nu ni se spune nimic. Eu ştiu că nu sunt înscris în nicio competiţie la ora asta, că dacă nu ne înscriem până vineri pierdem locul în Liga Elitelor, ştiu că la întrebările mele nu mi-a răspuns nimeni şi toată lumea ridică din umeri. Dacă până sâmbătă nu ne anunţă nimeni nimic, nici nu ştiu dacă mai are rost să fac antrenamente. Copii din ’97, care au terminat junioratul, mă sună, săracii, şi mă întreabă ce să facă? Le-am zis să vină la antrenamente. Mă sună părinţii şi mă întreabă dacă să-şi mai dea copiii la facultate la Cluj sau să meargă în alt oraş, nu e chiar aşa simplu. Nimeni nu ne spune nimic, toţi tac din gură, nu îi interesează nimic, iar de salarii ce să mai vorbim. Facem antrenamente pentru noi, că tot pentru noi ne-am bătut să prindem un loc şi în semifinală la Liga Elitelor, nu am fost sprijiniţi absolut deloc, şi în deplasări ne-am dus pe banii prietenilor”, ne-a spus Călin Sălăgean.

Situaţia e la fel de neclară şi când vine vorba de noua asociaţie creată de primăria clujeană, CS “Alb-Negru”, în condiţiile în care actuala formaţie de juniori a lui “U” nu ar avea voie să se înscrie în Liga Elitelor de pe o altă societate, cel puţin nu fără o dispensă din partea Federaţiei. Totuşi, oficialii FRF l-au contactat zilele trecute pe Călin Sălăgean în legătură cu înscrierea în Liga Elitelor, iar aceştia nu ar fi exclus posibilitatea unei eventuale participări în campionat a echipei U19 de pe o altă societate. Cert este că nimeni din partea Primăriei nu i-a contactat pe reprezentanţii clubului de juniori de la “U”, în condiţiile în care sunt zeci de jucători clujeni de perspectivă, crescuţi în curtea “şepcilor roşii”, care ar putea pleca la alte echipe din ţară.

“Sunt vreo şapte-opt jucători pe listă la Dinamo, Academia Hagi am înţeles vrea şi ea să-i ia, au fost şi sfătuiţi unii dintre ei să nu mai stea aici, dar eu le-am spus să mai aibă răbdare câteva zile, că poate înviem din morţi, cine ştie, şi s-ar putea să regrete mai târziu. Dar câtă răbdare să mai aibă şi ei, când văd că alţii de vârsta lor joacă şi ei nu ştiu nimic. Aş vrea măcar să mi se zică ‘faceţi cum credeţi, luaţi, transferaţi, că m-am săturat, nu mai vreau”, să fie totul pe cale amiabilă cu doamna Marieta, dar nu cred asta. Eu tot sper să ni se spună ceva, măcar să mă pot duce şi eu pe drumul meu. Le-am spus copiilor să rămânem să ne antrenăm, că şi anul trecut în ultima clipă ne-am înscris. Acum văd, însă, că la noi la bază au apărut şi tot felul de intruşi care fac antrenamente, zic că au nu ştiu ce înţelegeri făcute. Ba mai mult, camioanele de la Untold au intrat pe terenul de iarbă. E dificil, dar mă bucur doar că am copiii la antrenamente, că pot să-i controlez, sunt cu bun simţ, nu-mi fac probleme, însă cineva trebuie să ne anunţe şi pe noi ceva”, a mai declarat Călin Sălăgean.

Foarte probabil, actuala societate pe care funcţionează “U” Cluj va intra în faliment, iar CS “Alb-Negru” va prelua brandul şi palmaresul Universităţii şi se va înscrie în Liga a IV-a, însă destinul echipelor de juniori rămâne, deocamdată, neclar.

Joma - JSport.roJSport.ro

4 COMENTARII

  1. Domnule Sălăgean tocmai dumneavoastră va plângeți de situația de la U Cluj.Ai fost cea mai credincioasa sluga a lui Marginean (Limoniu),ti-ai bătut joc de toți antrenorii de la centru ca sa-ți fie ție bine.Oricum ramai cu jobul la care te pricepi cel mai bine-taximetria.Sau poate te ia mentorul tau la Medias sa-i distrugeti si pe ei.Mai de vreme sau mai târziu asta era soarta clubului,din păcate.

    • Fanele rezultatele obtinute vorbesc de la sine pentru Calin Salagean.Intotdeauna a fost acolo sus, batandu-se pentru primele locuri.Ce sluga a fost daca nu a primit niciun ban, nici el nu mai stie de cand? Sunt convins ca a facut munca de antrenor din placere si din repect pentru club. Oricum, e pacat ca Primaria nu se intereseaza de soarta echipelor de juniori.Ar fi putut sa fie si ei preluati de noua societate si sa joace in continuare in Liga Elitelor.Printre ei chiar sunt unii copii foarte talentati.Pacat, mare pacat!

    • Fanel esti varza. Vezi ce rezultate are in palmares cu juniorii in timp ce pentru a-si putea intretine familia face taximetrie………..ca despre bani de la club nu poate fi vorba de mult timp, deci nu stiu despre ce distrugere vorbesti atata timp cat rezultatele lui vorbesc de la sine. Ca nu se aliniaza la tot felul de smecheri si rauvoitori care graviteaza in jurul clubului si asta derajeaza………asta este alta poveste. Despre faptul ca este sluga…….. a fost sluga acestor copii carora le-a asigurat un palmares pe care nu multi il au la varsta lor si a clubului U Cluj pentru care a facut tot ce a putut in calitate de antrenor.

  2. Nu cred că Sabău, format ca jucător la „U”, nu-i are în vedere pe cei care au terminat junioratul la echipă, tineri legați sufletește de acest brand transilvan. Ei ar trebui să fie scheletul noii echipe, tineri care, așa cum îi cunosc, se mândresc să facă parte din marea familie universitară. Cu toții așteptăm noua-veche echipă a Universității, să ne mândrim cu ea, așa cum ne mândrim cu celelalte secții ale clubului. căci „U” este cel mai titrat club al Transilvaniei, și printre cele mai puternice din țară. Când se vorbește despre sportul transilvan, se face apel la „U”! De aceea, e inutil să vorbim despre dispariția brandului „U” !

Lasă un răspuns la Vladimir Cinezan Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.