JSport.roJSport.ro

IMG_4060Noul sezon al Ligii I la fotbal va începe peste trei săptămâni, potrivit unei decizii a Comitetului de Urgenţă al FRF.

Primele meciuri ale sezonului 2016-2017 vor avea loc vineri, 22 iulie, până la ultima etapă a anului, din 17 decembrie, Liga 1 urmând să aibă două runde intermediare. Noutatea este că, dacă anul fotbalistic se încheie oarecum într-o perioadă asemănătoare cu cea din 2015, vacanţa de iarnă va fi scurtată drastic, primele meciuri din etapa 22-a a campionatului urmând să se dispute în 3 februarie.

Astfel, Liga I pare că se apropie de formatul a cel puţin două campionate tari din vestul Europei, cel al Germaniei şi al Franţei având până acum programate primele etape din noul an la finalul lunii ianuarie. Sezonul regulat al Ligii I se va încheia în 5 martie, primele etape din play-off şi play-out fiind programate după o săptămână. Dacă lupta pentru titlu îşi va consuma ultima etapă în 11 mai, play-out-ul se va termina din nou aproape cu o lună mai târziu, în 4 iunie.

În ce priveşte Cupa Ligii, primul tur va avea loc în 10 august, în timp ce Cupa României va debuta pentru echipele din Liga I abia la finalul lunii octombrie. Sezonul fotbalistic va fi deschis de CFR Cluj, sâmbătă, 16 iulie, ardelenii urmând să joace Supercupa României cu Astra Giurgiu, pe Cluj Arena.

Program Liga I, 2016/2017

Etapa 1 – 22 iulie 2016

Etapa 2 – 29 iulie 2016

Etapa 3 – 5 august 2016

Etapa 4 – 12 august 2016

Etapa 5 – 19 august 2016

Etapa 6 – 26 august 2016

Etapa 7 – 9 septembrie 2016

Etapa 8 – 16 septembrie 2016

Etapa 9 – 20 septembrie 2016

Etapa 10 – 23 septembrie 2016

Etapa 11 – 30 septembrie 2016

Etapa 12 – 14 octombrie 2016

Etapa 13 – 21 octombrie 2016

Etapa 14 – 28 octombrie 2016

Etapa 15 – 4 noiembrie 2016

Etapa 16 – 18 noiembrie 2016

Etapa 17 – 25 noiembrie 2016

Etapa 18 – 29 noiembrie 2016

Etapa 19 – 2 decembrie 2016

Etapa 20 – 9 decembrie 2016

Etapa 21 – 16 decembrie 2016

Etapa 22 – 3 februarie 2017

Etapa 23 – 10 februarie 2017

Etapa 24 – 17 februarie 2017

Etapa 25 – 24 februarie 2017

Etapa 26 – 3 martie 2017

 

 

 

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.