JSport.roJSport.ro

DSC_0021Etapa a 10-a a Ligii a IV-a adus un meci spectaculos pe terenul ocupantei poziţiei a treia în clasament, Arieşul Mihai Viteazu. Gazdele au întâlnit-o pe Unirea Floreşti, meciul terminându-se la egalitate, 2-2, oaspeţii revenind de la 0-2 în ultimul sfert de oră.

După o perioadă de tatonare și câteva zvâcniri pe contră de ambele părți, Lucian Nemeș a profitat de o neatenție a defensivei oaspeților pe axul central (minutul 31) și a modificat tabela de marcaj. Chiar dacă până la pauza dintre reprize gazdele ar fi putut să-și mărească avantajul, prima parte s-a încheiat cu avantaj minim de partea Arieşului.

DSC_0014În partea secundă, același Lucian Nemeș a reușit dubla și cei din tribună credeau că favoriții lor vor obține o victorie facilă. Nu a fost așa, deoarece oaspeții au călcat mai tare pedala de accelerație în special pe flancul stâng al atacului, locul pe unde s-a creat o breșă în defensiva gazdelor, iar în minutul 75 au reuşit să reducă din diferență prin Alin Cîțcăuan. Același Alin Cîțcăuan a restabilit egalitatea, mai apoi, cu puține minute înaintea fluierului de final. Oaspeții puteau pleca chiar cu trei puncte, însă mingea a lovit doar bara porţii gazdelor.

În urma acestei remize, Arieșul a egalat la puncte pe Vulturul Mintiu Gherlii, echipa aflată pe locul 2, iar Unirea Floreşti a acumulat opt puncte în clasament, poziţionându-se în continuare în partea a doua a ierarhiei.

12219610_838759196221766_6685102058648213494_n

„Nu e niciun fel de surpriză acest egal, pentru că au fost două dintre echipele bune ale campionatului, care joacă un altfel de fotbal. Probabil jucătorii mei s-au speriat un pic în prima repriză, pentru că am avut rezultate negative unde nu ne aşteptam. Oricum, gazdele au avut o ocazie mare la 2-0, au scapat singur cu portarul, iar dacă acolo dadeau gol era gata, dar 2-0 este foarte periculos. Am dat noi gol si am mai avut o bară, astfel că puteam obţine chiar şi cele trei puncte”, ne-a declarant, după joc, antrenorul floreştenilor, Ioan Maja.

De partea cealaltă, gazdele au dat vina doar pe ghinion pentru egalul de sâmbătă. “Nu cred că jucătorii s-au relaxat la 2-0, pentru că am ratat mult şi pur şi simplu nu a intrat mingea în poartă. E al doilea joc în care păţim aşa, după cel cu Someşul Apahida şi chiar că 2-0 e cel mai periculos scor. Până la urmă, am egalat echipa de pe locul doi şi golaverajul nostru e un pic mai bun”, a spus şi vicepreşeintele Arieşului, Ioan Arion.

12188904_838759272888425_7608767713740841346_n

Mai jos aveţi şi echipele care au evoluat pe cochetul stadion din Mihai Viteazu:

Arieşul: Barta – Tolomeiu, Buglea, Florea, Popa- Boboia, Balint- Kiesz, Mercean, Fechete-Nemeș. Au mai intrat Mureșan, Râșteiu, Varga și Botaș. Antrenor: Dorel Mureşan

Unirea: Torkos-Silaghi, Madru, Rakoczi, Szabo-Psibel, Dani, Grigorean, Câţcăuan-Corojan, Popa. Au mai intrat Şipoş, Rapoş.

Joma - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.