JSport.roJSport.ro
foto: facebook/zorile buza
foto: facebook/zorile buza

Sezonul 2015/2016 al Ligii a V-a din judeţul Cluj este aproape de final, iar echipele campioane din cele cinci serii sunt ca şi stabilite, cu excepţia zonei Gherla, acolo unde locul doi, Bizonii Recea-Cristur, încă o mai poate depăşi pe Zorile Buza.

În schimb, Viitorul Răscruci (zona Cluj), AS Viile Dejului (zona Dej), Şoimii Câmpia Turzii (zona Câmpia Turzii) şi Gloria Cătina (zona Mociu) şi-au trecut în palmares noi titluri de campioană, însă niciuna dintre aceste formaţii nu este sigură de participarea în Liga a IV-a în sezonul următor. Deşi, teoretic, au promovat automat, Gloria Cătina, Şoimii Câmpia Turzii şi Viitorul Răscruci au exclus din start orice posibilitate de a juca în eşalonul superior, în timp ce echipele din Viile Dejului şi Buza încă nu au renunţat la ideea participării în Liga a IV-a, chiar dacă recunosc că au şanse mici.

Cele mai mari probleme care le împiedică pe cele cinci campioane din Liga a V-a să viseze la nivelul imediat superior sunt lipsa banilor şi a echipelor de juniori, fiecare club din Liga a IV-a fiind obligat să aibă o formaţie angrenată şi în campionatul destinat jucătorilor mai mici de vârstă.

„Nu mergem mai sus pentru că nu avem juniori, asta-i problema. Am câştigat al patrulea campionat consecutiv, dintre care unul pe zona Gherla, dar ştiu că s-a mai studiat regulamentul ca să se elimine obligativitatea cu echipele de juniori şi nu s-a putut. Vă daţi seama ce campionat ar fi atunci, cu multe echipe de Liga a IV-a, dar e o cheltuială în plus să vină să joace pentru tine echipe de juniori. Trebuie să-i legitimezi, să le plăteşti transportul, arbitrajul. Pe noi ne ajută Primăria că ne plăteşte baremurile de arbitraj la Liga a V-a şi asta-i bine”, ne-a spus reprezentantul Viitorului Răscruci, Istvan Szasz.

„Noi nu vrem să promovăm, rămânem tot în Liga a V-a. Ne trebuie juniori, ne trebuie mai multe chestii, sunt şi alte taxe. Avem nevoie şi de antrenamente şi băieţii n-au timp, doar duminica, şi nu vrem”, a precizat şi preşedintele Gloriei Cătina, Victor Bota, echipă care a obţinut al patrulea titlu la rând în Liga a V-a.

foto: facebook/Soimii C. Turzii
foto: facebook/Soimii C. Turzii

Nici oficialii celor de la Şoimii Câmpi Turzii, campioană pentru al treilea an consecutiv, nu au gând de promovare în Liga a IV-a, aici factorul financiar fiind cel mai important.

„Şoimii nu promovează. Jucăm pe banii noştri, dăm din propriul buzunar şi nu avem bani pentru Liga a IV-a. Problema echipei de juniori s-ar putea rezolva, că împrumuţi de la Turda sau de aici din Câmpia Turzii câteva grupe, că lor le convine pentru că au mai multe meciuri în picioare. Le plăteşti şi arbitrajul, le dai şi câte un sandwich, să zicem, dar problema o reprezintă banii la echipa noastră. La un calcul făcut, numai taxele şi arbitrajele ar fi cam 5.000 de lei în Liga a V-a, iar în Liga a IV-a cu 15.000 de lei m-aş descurca. Noi am făcut ceva proiect la Primărie acum câţiva ani pentru 8.000 de lei, dar până la urmă ne-au dat doar 1.500, iar eu a trebuit să le duc facturi de vreo 3.000 de lei pentru banii ăia, aşa că n-am rezolvat nimic”, a precizat şi preşedintele Şoimilor, Ştefan Blaga.

Singurele două formaţii care încă mai speră la un loc în Liga a IV-a sunt Zorile Buza şi AS Viile Dejului, însă şansele sunt mai degrabă apropiate de zero.

foto: facebook/viile dejului
foto: facebook/viile dejului

„Noi am vrea să jucăm în Liga a IV-a, măcar un an să mergem, să vedem cum e, însă trebuie să găsim echipă de juniori care să-şi plătească şi baremurile. Primăria a tot zis că ne ajută şi când a fost vorba nu ne-a mai dat nimic, acum în weekend iar domnul primar ne-a spus că ne ajută, acum om vedea. De trei ani tot luăm campionatul şi parcă a intervenit şi monotonia asta, că nu venim cu nimic nou şi parcă vrei să te baţi un pic mai sus. Avem 5.000 de lei de la Consiliul Judeţean şi 5.400 de lei de la Primărie acum, puţini bani, avem cartonaşe de plătit, deplasări, echipamente, arbitri, să zicem că transportul nu ar fi o problemă. Am vrea măcar un an în Liga a IV-a să vedem cum e”, ne-a spus preşedintele dejenilor, Adrian Mânzat.

„Nu ştim încă ce-o să fie, dar e dificil. Cheltuielile oricum sunt destul de măricele şi acum, iar la Liga a IV-a s-ar dubla, plus că trebuie şi echipă de juniori şi nu ştiu cum putem găsi. De asemenea, majoritatea jucătorilor lucrează, noi doar duminică ne-am putea pune meciurile, sunt multe dezavantaje, dar vom vedea ce va fi”, este şi declaraţia antrenorului din Buza, Csaba Kilin.

În aceste condiţii, Liga a IV-a are şanse mari să rămână cu aceleaşi 13 formaţii şi anul următor, asta dacă nu se vor mai retrage câteva dintre ele din cauza problemelor financiare. „Eu cred că vom rămâne doar 10 echipe”, sună pronosticul sumbru al reprezentantului unei formaţii din Liga a IV-a.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.