JOMA - JSport.roJSport.ro
1013871_747021498729080_8473866178939698851_n
foto: facebook-Unirea Triteni

Primul meci al etapei a 11-a din Liga a IV-a avut loc la Tritenii de Jos, acolo unde Unirea nu a avut nicio problemă cu Ardealul Cluj, echipă care a avut pe teren, la un moment, şapte jucători în vârstă de 15 ani.

Elevii lui Andrei Pintilie au câştigat cu 5-0 o partidă care nu le-a pus probleme în niciun moment, golurile fiind marcate de Andrei Gall şi Andrei Osvada, ambii reuşind câte o “dublă”, dar şi de Sebastian Costin.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

“Meciul a fost uşor, chiar dacă am avut câteva absenţe importante. Băieţii s-au comportat foarte bine, s-au ambitionat, chiar dacă am jucat cu nişte copii, practic. După o săptămână foarte grea, în care ne-am luptat şi am arătat unele nereguli din cadrul conducerii AJF Cluj, a Comisiei de Disciplina şi a Comisiei de Arbitri, am reuşit, eu împreună cu băieţii, să ne mobilizăm, să ne reculegem şi să dăm fotbalului respectul cuvenit. Am reuşit să câştigăm fără probleme acest meci, demonstrând încă o dată că, dacă suntem lăsaţi în pace, putem realiza lucruri frumoase”, a spus antrenorul Unirii, Andrei Pintilie.

De partea cealaltă, tehnicianul Ardealului, Cosmin Văsâie, a fost conştient că nu poate scoate mare lucru de la echipa sa în acest meci, mai ales că partida, care a contat la nivelul “seniori”, a fost jucată cu mai mulţi copii de 15 ani în teren.

“A fost un meci de luptă, practic ei au fost barbaţi pe lângă noi, la fiecare duel umăr la umăr îi dădeau jos pe ai noştri. A fost şi terenul cum a fost, dacă era mai bun poate alta era diferenţa de scor, dar e important că băieţilor nu le-a fost frică. Noi am jucat cu jucători care nu prea prind lotul la echipele noastre în weekend. Noi jucăm în Liga Elitelor la Timişoara şi nu puteam juca ieri cu aceşti juniori A1, în liga a patra îi trimitem pe cei care nu prea joacă în weekend”, a spus şi antrenorul Ardealului.

Unirea: Voivod-Osvada, Paleoca B, Ceclan, Crişan- Cîmpean, Paleoca C., Gall A., Podariu, Silvăşanu-Deac

Au mai jucat: Costin şi Cicoş

Ardealul: Mureşan V.- Papp, Mureşan C., Moldovan, Pop, Sitaru, Covaci, Duma, Gherghely, Ţapoi

Sergiu Gall, suspendat nouă etape

Căpitanul Unirii Triteni, Sergiu Gall, a fost suspendat nouă etape de către Comisia de Disciplină a AJF Cluj, după ce l-ar fi bătut pe arbitrul meciului cu Viitorul Feleacu. “Chiar dacă pe ultima sută de metri s-a făcut dreptate în cazul lui Gall Sergiu, rămân cu un gust amar, deoarece sunt convins că această decizie vine doar după presiunile mele impotriva conducerii AJF Cluj şi a Comisiei de Disciplină, presiuni care au avut menirea să arate neregulile mari existente în AJF Cluj”, a comentat decizia antrenorul Andrei Pintilie, de asemenea suspendat pe o perioadă de doi ani.

 

Joma - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.