JOMA - JSport.roJSport.ro

În weekend s-a disputat etapa a şaptea în Liga Elitelor, atât la U19, cât şi la U17. Universitatea Cluj rămâne liderul seriei Vest, după victoria, 2-1, cu CSS Slatina.

A fost un joc mult mai dificil decât se aşteptau elevii lui Călin Sălăgean, care au marcat golul victoriei în minutul 90+3.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Doar succesul îi mai păstra pe primul loc pe clujeni, pentru că în derby-ul etapei Universitatea Craiova s-a impus, 3-2, cu Csikszereda Miercurea Ciuc, iar „U” rămâne cu un punct avans.

Pe locul trei se află CFR Cluj, formaţia lui Sorin Oncică neavând nicio problemă în deplasare la CSM Reşita. Cu 6-1 au câştigat feroviarii pe terenul ultimei clasate, iar în clasament CFR-ştii au trei puncte în spatele Universităţii. Teoretic, însă, cele două sunt la egalitate de puncte, pentru că ambelor echipe li se vor anula rezultatele obţinute cu Centrul Naţional Mureş, alb-vişiniii pierzând acel joc.

Ardealul Cluj vine tare din urmă, în schimb. Pentru prima oară în acest sezon, jucătorii lui Călin Moldovan au legat două victorii la rând. Cu 3-0 s-au impus clujenii la Arad, cu UTA, şi au urcat pe locul cinci în clasament, la doar trei puncte în spatele Universităţii Craiova. Derby-ul dintre cele două formaţii, care trebuia să aibă loc sâmbătă, a fost amânat însă, dar Ardealul se poate gândi din nou la calificarea în semifinale după un început mai slab de sezon.

La U17, în schimb, CFR Cluj a suferit prima înfrângere şi a căzut la trei puncte în spatele poziţiei secunde, ultima care duce în semifinale. Trupa lui Mihai Pop a pierdut, 0-3, pe terenul liderului LPS Banatul şi are acum şase puncte de recuperat faţă de primul loc.

Dacă la U19, Ardealul începe să recupereze în clasament, la U17 echipa lui Claudiu Moldovan a pierdut derby-ul ultimelor două clasate. UTA Arad s-a impus cu 2-1 şi a împins-o pe Ardealul pe ultima poziţie. Chiar dacă clujenii au condus cu 1-0, arădenii au câştigat până la urmă, iar sezonul dezamăgitor continuă pentru Ardealul, care a renunţat de mult, însă, la a mai lupta pentru calificarea în semifinale.

Miercuri are loc şi o nouă etapă a Cupei României atât la U19, cât şi la U17. Doar CFR Cluj a mai rămas în luptă la prima categorie de vârstă, feroviarii urmând să joace la Baia Mare, în timp ce la U17 CFR-iştii vor primi vizita celor de la Kids Tâmpa Braşov, de la ora 11:00. Tot la U17, Ardealul va juca acasă, cu LPS Bihorul, într-un meci ce va începe la ora 14:00.

Joma - JSport.roJSport.ro

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.