JOMA - JSport.roJSport.ro

Universitatea Cluj s-a impus cu 3-1 în derby-ul cu Chindia Târgovişte, din ultima etapă a anului 2018.

Jocul a fost decis în repriza secundă, atunci când golurile lui Gavra şi Haţiegan, dar şi paradele lui Dur-Bozoancă au adus trei puncte mari în contul „studenţilor”.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Bogdan Lobonţ a debutat cu dreptul în cariera de antrenor, iar la final a ţinut să le mulţumească jucătorilor săi pentru acest lucru.

„Băieţii au făcut un meci mare. Au avut o atitudine extraordinară şi e meritul lor. Au fost aici zi de zi, sunt aceiaşi jucători şi au demonstrat încă o dată că au potenţial, valoare, talent şi sunt capabili să facă meciuri cum l-au făcut pe acesta. Mai mult am suferit la TV până acum, decât pe bancă la acest meci. Suntem pe primul loc deocamdată, dar campioana de toamnă sau campioana de iarnă nu e pentru noi. Atmosfera a fost extraordinară, Universitatea are suporteri minunaţi, cu toate că a fost frig, au susţinut echipa şi când eram conduşi”, a declarat Lobonţ, la finalul partidei cu Chindia.

„Lobby” s-a decis cu doar câteva ore înainte de meci să stea pe bancă. În dimineaţa partidei, cel care urma să-l înlocuiască pe suspendatul Mircea Cojocaru era chiar managerul Ioan Ovidiu Sabău. „Aşa am ales eu, e alegerea mea, aşa mi-a venit mie. Am avut o revelaţie azi-noapte”, a „explicat” Lobonţ debutul său mai devreme pe banca clujenilor.

„Nu mi-aş fi dorit să stau pe bancă, iar până la urmă m-a salvat Lobonţ. A venit la prânz şi a spus că nu poate să lase echipa la greu, că are mare încredere în mine şi că nu poate s-o lase într-un moment atât de greu. M-a salvat Bogdan, îi mulţumesc şi îl felicit pentru victorie”, a spus şi Sabău.

Managerul lui „U” a avut, însă, şi o mare nemulţumire la finalul partidei cu Chindia. „M-a deranjat că se repetă aceste arbitraje cu tentă, dar sper ca lucrurile să intre în normal. În prima repriză, portarul lor a tras vreo 5 minute de timp şi nu a luat cartonaş, iar Dur-Bozoancă a luat galben că s-a dus după o minge în lateral. Arbitrii pot să greşească, dar maniera m-a deranjat foarte tare”, a mai declarat managerul clujenilor.

Liga a II-a se va relua pentru “U” Cluj în 23 februarie, cu un meci la Petroşani, împotriva Energeticianului.

Ne bucurăm foarte mult de această victorie şi mă bucur că am înscris. Să sperăm că la finalul campionatului o să terminăm pe primul loc, asta e cel mai important pentru noi”, Iuliu Haţiegan, „U” Cluj

Am început puţin mai rău, dar a fost cam singura fază în care ne-au pus probleme. Am dominat meciul, ne-am impus şi am avut un public incredibil”, Cristian Gavra, „U” Cluj

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.