JSport.roJSport.ro

IMG_3131Luceafărul 2010 Cluj-Napoca s-a impus, 4-0, pe terenul “lanternei roşii”, CFR Dej, în ultima partidă a etapei a 15-a din Liga a IV-a.

Valoarea superioară a oaspeţilor şi-a spus cuvântul la acest meci şi, chiar dacă la pauză a fost doar 1-0 pentru clujeni, problema învingătoarei nu s-a pus niciun moment. Elevii lui Adrian Truşcă au controlat ostilităţile de la Dej, Mihai Frătean izbutind un “hattrick”, celălalt gol fiind marcat de Paul Dîrjan, gazdele reuşind oarecum să se apropie de valoarea adversarului doar în primele 45 de minute. Pentru CFR a fost a 12-a înfrângere stagională, una calculată, însă, înaintea acestui retur.

“Prima repriză pot să spun că a fost una echilibrată, am făcut o greşeală personală şi ne-au dat gol, dar apoi ne-au dominat în partea secundă. Golurile din a doua repriză au venit abia în finalul meciului, atunci când am introdus şi patru copii de 15 ani, echipa mea căzând atunci şi fizic şi ca experienţă, ca tot. Per ansamblu, au fost mai buni decât noi, chiar dacă în prima repriză consider că nu s-a văzut diferenţa de clasament între cele două echipe”, ne-a spus antrenorul dejenilor, Darius Boldor.

De partea cealaltă, Luceafărul a ajuns la cinci puncte în spatele liderului Potaissa Turda, odată cu această a noua victorie a sezonului.

“A fost o victorie meritată, aşteptată, am rulat tot lotul şi mergem înainte. Am controlat jocul, golurile au venit un pic cam târziu, mai ales ultimele două, dar nu s-a pus problema învingătoarei în acest joc, cel mai greu adversar astăzi fiind terenul. A fost un meci fără istoric şi aşteptăm acum următoarea etapă”, ne-a spus şi antrenorul Luceafărului, Adrian Truşcă, formaţie care va întâlni, duminică, tocmai pe Potaissa Turda, în derby-ul ocupantelor primelor două poziţii din clasament.

CFR Dej: Florea – Prodan, Todică, Duma, Marian – Cociş, Câmpan, Retegan, Ciurean – Boldor, Lucaci. Au mai intrat: Pop, Tecar, Georgiu şi Vereş. Antrenor: Darius Boldor

Luceafărul: Budişan – Creţu, Truşcă R, Câmpean, Pojar – Vălean, Mocan, Ciotlăuş, Toader – Frătean, Roman. Au mai intrat: Gădălean, Saroşi, Csalai şi Dîrjan P. Antrenor: Adrian Truşcă

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.