
Destinaţie exotică pentru Lucian Goian, jucător care a evoluat la CFR Cluj până în această vară.
Fostul fundaş al ardelenilor a ales să-şi continue activitatea tocmai în India, acolo unde a semnat cu Mumbai City. Goian îi calcă, astfel, pe urme lui Adrian Mutu, jucător care a evoluat la Pune City până în decembrie 2015. Super Liga din India este alcătuită din doar opt formaţii, iar campionatul se desfăşoară din octombrie până în decembrie.
Fundaşul român nu a uitat de unde a plecat în Asia şi a ţinut să le transmită un mesaj foştilor săi colegi de la CFR.
„După un sezon frumos la CFR Cluj, încununat cu câştigarea Cupei României, am acceptat o nouă provocare. Las în urmă un grup frumos, cu fotbalişti de calitate şi caractere puternice. Multă baftă în noul sezon, CFR Cluj!”, a scris acesta pe pagina sa de Facebook.
În vârstă de 33 de ani, Lucian Goian a venit la CFR Cluj în vara anului trecut şi a bifat 24 de meciuri în Liga I pentru ardeleni.