JSport.roJSport.ro

sediu UNoul proiect al Universităţii Cluj va avea, începând de mâine, şi identitate, după ce marca „Universitatea Cluj U 1919” va fi transferată societăţii care se va ocupa de bunul mers al clubului.

Comitetul Creditorilor Universităţii Cluj, convocat de către administratorul judiciar, Marieta Anastasescu, a încheiat, ieri, un act adiţional de încetare a contractului de licenţă exclusivă a mărcii „U”, aceasta urmând să fie transferată, joi după-amiază, Asociaţiei Club Sportiv de Fotbal „Alb-Negru” a Studenţilor Clujeni.

În acest scop, primarul Emil Boc a convocat o şedinţă de îndată a Consiliului Local, care va avea loc mâine, de la ora 17:00. Vor fi şase puncte pe ordinea de zi, la primele două consilierii locali urmând să voteze încetarea contractului de licenţă cu vechea societate, iar mai apoi “transmiterea dreptului de folosinţă exclusivă, totală şi perpetuă, cu titlu gratuit” a mărcii către noua societate.

„U” Cluj va evolua în noul sezon al Ligii a IV-a, acolo unde se va baza pe un lot format în mare parte din juniori. Mai jos puteţi vedea componenţa celor două proiecte de hotărâre referitoare la “U” Cluj aflate mâine pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local.

Joma - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.