JSport.roJSport.ro

IMG_0029Administratorul judiciar al Universităţii Cluj, Marieta Anastasescu, s-a întâlnit săptămâna trecută la Cluj cu autorităţile locale, însă nu a trecut în vizită şi pe la jucătorii „şepcilor roşii”.

Fotbaliştii Universităţii nu au mai văzut vreun ban de la club de luni bune, iar cea care se ocupă de destinele echipei de fotbal nu a avut în plan şi o întâlnire cu jucătorii. Tehnicianul Universităţii, Mihai Teja, a confirmat că administratorul judiciar nu a trecut pe la echipă, dar a spus şi că acest lucru este mai puţin important atât timp cât elevii săi nu îşi primesc banii.

„Nu s-a întâlnit cu noi, dar nu are ce să vorbească cu jucătorii, le-a transmis ce a avut de transmis. Patronul trebuie să dea banii, nu trebuie să vorbească cu jucătorii. Patronii altor echipe vin tot timpul să vorbească cu jucătorii? Trebuie să dea banii sau să nu-i dea, nu trebuie să vină să vorbească cu noi. Vorbeşte antrenorul cu jucătorii, managerul sportiv, încercăm să facem antrenamente, patronul trebuie să dea banii ca să-i înveselească pe băieţi”, a spus, iritat, Mihai Teja.

Viitorul Universităţii se va decide la începutul lunii viitoare, atunci când unul din cele două scenarii la care se referea primarul Emil Boc, după discuţia cu Marieta Anastasescu, va prinde contur. Varianta favorabilă pentru “U” este preluarea pachetului majoritar de către un investitor, reprezentanţii de la Bucureşti ai clubului de fotbal dând de înţeles că vânzarea echipei este doar o chestiune de zile.

Citiţi şi: VIDEO: Marieta Anastasescu s-a întâlnit cu Emil Boc: „Avem două scenarii pentru continuitatea Universităţii”

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.