JSport.roJSport.ro

img_5953Unirea Tritenii de Jos a câştigat, 4-1, meciul cu Industria Sârmei Câmpia Turzii, din etapa a 13-a a Ligii a IV-a. Jocul de sâmbătă a fost unul neobişnuit chiar şi pentru acest nivel, ISCT nereuşind să strângă 11 jucători, ba mai mult, l-a terminat şi în şapte oameni, după o eliminare şi două accidentări.

Unirea Triteni şi-a văzut de joc şi a reuşit să marcheze patru goluri, scăpând complet de emoţii, însă, doar la jumătatea reprizei secunde, până atunci scorul fiind 1-1. Pe un teren greu, afectat de ploile din ultima perioadă, Sergiu Gall, Andrei Pintilie, Podariu şi Saşa au reuşit să marcheze golurile unei victorii importante în clasament, pentru oaspeţi înscriind din penalty Sebastian Moldovan, cel care a părăsit terenul accidentat mai apoi.

Înainte de acest moment, Tescar a fost eliminat după două cartonaşe galbene, pe finalul meciului şi Marcel Rus ieşind de pe teren tot cu probleme medicale, oaspeţii terminând meciul cu numărul minim de jucători existent în regulament. Evenimentele de la acest joc l-au nemulţumit, însă, pe antrenorul Unirii, Andrei Pintilie, fost jucător chiar la ISCT în trecut, cel care a deplâns situaţia echipei din Câmpia Turzii.

„Această atitudine a conducerii, un club ca şi Câmpia Turzii să vii la Triteni cu 10 oameni, pe mine m-a surprins, m-a lăsat mască. Mă rog, eu am câştigat, sunt fericit, n-am treabă, dar a fost un meci ciudat. Pe acei copii care au venit vreau să-i felicit, au alergat, au muncit, s-au luptat, au făcut faţă atât cât i-a ţinut, dar pentru conducere… Ca fost jucător la Câmpia Turzii, că am stat 12 ani acolo, mie mi-e ruşine de ce întâmplă în fotbalul din Câmpia Turzii. Ba au vrut pe final şi să oprească jocul, ca s-au dat accidentaţi, păi ce-s astea? Mi-e ruşine nu de rezultat, că putea să fie scorul 14-1, dar cum să te prezinţi la Triteni în 10 oameni? Oricum, sunt bucuros că am câştigat, că am putut să joc şi eu după 10 ani împotriva ISCT-ului, că am fost ba accidentat în trecut, ba suspendat şi acum aşteptăm meciul cu Arieşul. Sper să câştigăm şi să fim acolo la mijlocul clasamentului, pentru că merităm”, ne-a spus antrenorul jucător al Triteniului.

img_9532Tehnicianul ISCT-ului, Cornel Morea, i-a dat parţial dreptate omologului său de la Tritenii de Jos, şi a recunoscut că nu e deloc un motiv de mândrie pentru o echipă ca şi Câmpia Turzii să nu poată fi strânşi 11 jucători la un meci. Pe de altă parte, oficialul oaspeţilor a explicat şi de ce s-a ajuns la această situaţie.

„Noi depindem şi de juniorii republicani, iar cum meciurile s-au suprapus astăzi, iar Triteniul nu a acceptat să jucăm duminică, am fost doar zece. Şi aşa, trebuia să fim 14, dar din diverse motive ne-am trezit doar 10 la acest joc, însă am fi fost 20 dacă nu s-ar fi suprapus cele două meciuri. Noi vrem să creăm o echipă care să aibă viitor la Câmpia Turzii, asta a fost şi ideea, şi ne bazăm mult pe juniori, dar azi am fost doar 10. Într-adevăr, e o ruşine şi un semn de întrebare totodată, un semnal de alarmă să vedem dacă mai continuăm sau nu. E un moment dificil şi ruşinos în acelaşi timp, pentru că o echipă ca ISCT, cu nume în fotbalul românesc, nu se poate prezenta în 10 la un meci. Oricum, eu zic că şi aşa am jucat onorabil, până în minutul 70 a fost 1-1 şi apoi am căzut şi psihic după acel gol. Am rămas în nouă după un cartonaş roşu, iar apoi doi jucători au ieşit accidentaţi. Noi chiar am vrut să jucăm şi în şapte, să terminăm meciul, dacă era ceva intenţionat opream atunci şi gata. Încercăm acum să ducem astea două etape şi în iarnă vom vedea în ce măsură vom putea continua sau nu”, a declarat antrenorul ISCT-ului.

Acest rezultat a dus la o rocadă în clasament între cele două formaţii, Triteniul urcând acum pe locul nouă, cu 13 puncte.

Unirea Triteni

Rusu Alex
Crişan
Gall S.
Ozvadă
Bărbos
Nemeş
Paleoca
Saşa
Podariu
Deiac
Pintilie An.

A mai intrat: Luduşan. Antrenor: Andrei Pintilie

industria-sarmei-campia-turziiISCT

Moldovan Ant.
Rus R.
Mocan
Kovacs
Moldovan M.
Rus M.
Rus An.
Tescar
Moldovan S.
Nicoară

Antrenor: Cornel Morea

Joma - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.