JSport.roJSport.ro

Liderul Ligii a IV-a, Universitatea Cluj şi echipa care conduce Liga a V-a, zona Mociu, Gloria Cătina, vor disputa finala Cupei României, faza judeţeană, la baza sportivă „Dan Anca”.

Programat iniţial pe Cluj Arena, în 9 iunie, acest joc a fost mutat în cartierul Gheorgheni din cauza partidei amicale pe care România o va disputa cu Chile, patru zile mai târziu, pe al doilea cel mai mare stadion al ţării.

Astfel, noua deţinătoare a Cupei României pe judeţ se va stabili după finala de la baza „Dan Anca”, meciul de vineri, 9 iunie, urmând să înceapă la ora 17:00. Cu o oră mai devreme, însă, AJF Cluj va începe premierea echipelor campioane din acest sezon la nivel de juniori şi seniori, inclusiv „U” Cluj urmând să-şi primească trofeul pentru câştigarea Ligii a IV-a, iar abia apoi se va da startul finalei.

Actuala deţinătoare a Cupei României este Industria Sârmei Câmpia Turzii, care a învins-o cu 1-0 pe Potaissa Turda în finala de anul trecut.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.