JOMA - JSport.roJSport.ro
juniori 2003
foto: Facebook/Juniori CFR

Juniorii în vârstă de 12 ani ai clubului CFR Cluj participă în acest weekend, în Germania, la un turneu amical alături de alte 35 de echipe din Europa, iar rezultatele nu au întârziat să apară încă de la primul joc.

Grupa antrenată de Alin Cazan a câştigat patru meciuri din cinci în grupa C a competiţiei, inclusiv un 7-0 cu SV Oberdischingen, pierzând unul singur, împotriva micilor fotbalişti de la Eintracht Frankfurt, 0-1. Feroviarii au terminat pe locul secund în clasament, cu 16 goluri marcate şi două primite, obţinând calificarea în grupele principale ale turneului ce se desfăşoară în Munderkingen, un orăşel de 5.000 de locuitori din sudul Germaniei.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Acolo, clujenii au început cu un egal, 1-1 cu Vaihingen, însă au câştigat categoric partida cu Honved Budapesta, 5-0, urmând să mai joace cu turcii de la Altinordu Izmir pentru clasamentul final al grupei, primele două formaţii obţinând calificarea în semifinale.

UPDATE

Micii CFR-işti au câştigat partida contra formaţiei turce, 1-0, şi s-au calificat, de pe primul loc al grupei principale, în sferturile de finală ale turneului din Germania, urmând să lupte pentru accederea în semifinale împotriva sârbilor de la Vojvodina Novi Sad.

UPDATE 2

Formaţia pregătită de Alin Cazan a ratat, însă, şansa de a juca penultimul act, CFR-ul pierzând meciul cu Vojvodina Novi Sad, scor 3-5. Totuşi, micii feroviari se pot lăuda că au ajuns printre cele mai bune opt echipe ale puternicului turneu amical organizat în Germania, parcursul final însemnând şase victorii, un egal şi două înfrângeri. Competiţia a fost câştigată chiar de către învingătorii clujenilor din sferturi, Vojvodina, 2-1 în finală cu FC Luzern.

Revenim cu amănunte.

Rezultate Grupa 2003 CFR Cluj, Germania

GRUPA C

CFR Cluj – SV Oberdischingen (GER) 7-0

CFR Cluj -FDS Suomi (FIN) 2-1

CFR Cluj – Eintracht Frankfurt (GER) 0-1

CFR Cluj – VfL Munderkingen II (GER) 2-0

CFR Cluj – AC Florenz B (ITA) 5-0

GRUPA PRINCIPALĂ I

CFR Cluj – SV Vaihingen (GER) 1-1

CFR Cluj – Honved Budapesta (HUN) 5-0

CFR Cluj – Altinordu Izmir (TUR) 1-0

SFERTURI DE FINALĂ

CFR Cluj – Vojvodina Novi Sad 3-5

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.