JSport.roJSport.ro

IMG_3622Aproximativ 30 de suporteri ai Universităţii Cluj au întrerupt amicalul cu Unirea Jucu, disputat la baza „Dan Anca”, pentru a-i cere explicaţii antrenorului Mihai Teja în legătură cu situaţia existentă la club.

Tehnicianul „şepcilor roşii” s-a arătat deranjat, la finalul partidei pierdute cu 0-4 de echipa sa, nu neapărat de gestul fanilor, cărora le-a spus că îi înţelege, ci mai ales pentru că aceştia nu au cerut lămuriri până acum, de la începutul sezonului.

„Suporterii vor să afle mai multe, au dreptate şi ei când spun că nu au cu cine să vorbească şi vor să afle lucruri despre echipă, dar eu sunt antrenor şi e greu să le explic. Eu nu ştiu ce se întâmplă, conducerea nu vorbeşte cu mine dacă vine vreun acţionar, dacă se vinde clubul, le-am spus şi eu ce ştiu, şi ştiu foarte puţine. Am venit ca antrenor şi încerc să-mi fac treaba cât pot. Realitatea e că nu sunt bani şi jucătorii sunt neplătiţi. Pe de altă parte, cred că şi în vară problemele au fost la fel de dificile, când s-a reunit echipa, nu se ştia nici atunci nimic, şi mă surprinde că au venit tocmai acum, după şapte luni, să ceară lămuriri. Sunt puţin dezamăgit de acest lucru, pentru că fanii nu au venit până acum să ceară explicaţii la cineva şi au venit acum, să-mi ceară mie”, a declarat antrenorul „şepcilor roşii”.

Mâhnit de situaţia prin care trece Universitatea, Teja a spus că va rămâne la club datorită dragostei pe care o poartă echipei şi a spus că a făcut mai mult pentru acest club decât alte persoane care au trecut pe la „U”.

„Sincer, sunt dezamăgit pe zi ce trece. Faţă de alţii, care se cred ’U’-işti, cred că am făcut ceva pentru ’U’ Cluj, foarte puţin, dar am lăsat ceva în urma mea. Iată că acum vin din nou şi vezi că poate nu eşti dorit sau se încearcă alte chestii. Poate dragostea sau sufletul pe care le-am pus aici în primul an mă face să rămân, m-am simţit foarte bine atunci, chiar am crezut că am o colaborare foarte bună cu suporterii. Am venit să încerc să fac performanţă, dar vedem ce se întâmplă”, a mai spus antrenorul care a salvat-o de la retrogradarea în liga a doua pe „U” Cluj în urmă cu două sezoane.

Joma - JSport.roJSport.ro

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.