JSport.roJSport.ro

IMG_3041Decizia conducerii de a trimite 15 fotbalişti de la prima echipă la antrenamentele juniorilor l-a încurcat în special pe antrenorul Mihai Teja, care a mai rămas la şedinţele de pregătire cu doar patru jucători aflaţi sub contract cu „U”.

Tehnicianul „şepcilor roşii” vrea să poarte o discuţie cu oficialii clubului pentru ca jucătorii trimişi la juniori să fie readuşi în lotul echipei mari, însă recunoaşte că este prins la mijloc în tensiunile dintre cele două părţi.

„Deciziile astea radicale nu sunt benefice, însă încerc să fac tot ce depinde de mine, pentru că nu putem să ne antrenăm în cinci inşi. Cei 14 sau 15 jucători, câţi sunt, se antrenează la juniori până când conducerea va stabili ce va întâmpla mai departe. Eu acum sunt între ciocan şi nicovală, am vorbit cu ei, vreau să încerc să-i aduc înapoi, pentru că am început o muncă împreună, dar, pe de altă parte, fiecare decide pentru viitorul lui. Eu i-am antrenat, le cunosc calităţile şi vedem cum putem să rezolvăm problema. Am transmis conducerii că nu sunt de acord cu această decizie radicală şi vreau să vorbesc cu doamna administrator şi cu George Walter, să vedem ce putem face. La antrenament cred că sunt vreo 10 jucători, dintre care doar patru au contract cu clubul”, a declarat Mihai Teja.

Antrenorul „şepcilor roşii” a precizat că va mai lua câţiva jucători de la echipele de juniori, chiar mâine, de la ora 12:00, Universitatea urmând să dispute un meci amical cu Unirea Jucu, la baza „Dan Anca”.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.