JSport.roJSport.ro

IMG_1335Viitorul Feleacu a reuşit o victorie importantă pe terenul Potaissei Turda, 1-0, într-o restanţă din etapa a 19-a a Ligii a IV-a. Meciul a avut loc joi după-amiază la Turda şi a fost decis în minutul 87, atunci când golgheterul oaspeţilor, Radu Danciu, şi-a făcut încă o dată datoria.

Perioadele de dominare în derby-ul de joi au fost împărţite de cele două echipe, dacă oaspeţii au controlat jocul în prima repriză, a doua parte a meciului le-a aparţinut turdenilor. Deşi au existat ocazii la ambele porţi, unicul gol al meciului a fost marcat după o greşeală imensă a fundaşilor lui Dorin Suciu, o minge trimisă spre portarul Lăkătuş fiind interceptată de Danciu, care a adus o victorie mare pentru echipa sa.

Cu acest succes, Viitorul a făcut un salt de două locuri în clasament, depăşindu-le cu 2, respectiv 3 puncte, pe Luceafărul Cluj şi Armenopolis Gherla, nou-promovata având acum 41 de puncte, cu trei mai puţine decât Potaissa, echipă care are şi un meci în plus disputat. Gherlenii şi clujenii au, pe de altă parte, un joc mai puţin decât Viitorul, chiar partida directă dintre cele două fiind amânată.

“A fost un meci echilibrat, dar noi am avut ocazii mai clare decât cele ale oaspeţilor noştri. În ultimele minute, însă, un jucător de-al meu a vrut să dea mingea ‘acasă’ şi ne-a surprins. De-asta e frumos fotbalul, deşi pot să zic că poate nici un egal nu ne mulţumea, la ocaziile pe care le-am avut. Oricum, locul 1 se joacă în continuare, mai ales că Feleacu mai are meciuri şi cu Luceafărul şi cu Armenopolis, iar oricine din primele patru poate să termine pe primul loc. Noi, însă, nu mai suntem favoriţi pentru ocuparea primei poziţii. Potaissa, în schimb, va avea altă faţă din vară, în vreo două – trei săptămâni vom primi şi bani de la Primărie pentru noua echipă care va fi la Turda. Acum am jucat doar pe onoarea băieţilor, fără niciun leu”, ne-a declarat antrenorul turdenilor, Dorin Suciu, proiectul de hotărâre prin care noua echipă a Potaissei va fi sprijinită financiar începând cu noul sezon fiind adoptat recent în Consiliul Local Turda.

“Am întâlnit liderul, dar o echipă foarte temătoare, clar şi-au făcut şi ei temele şi le-a fost frică de noi. A fost o primă repriză dominată clar de noi, dar ne-a lipsit finalizarea şi concentrarea, iar în a doua repriză au venit un pic peste noi. Au avut ceva ocazii, dar şi noi puteam să le dăm vreo două-trei goluri în prima repriză. Băieţii, însă, s-au mobilizat, s-au încurajat şi cu un pic de noroc am câştigat. Echipa mea a arătat chiar bine astăzi, am fost super mulţumit de băieţi şi îi felicit pentru victorie. Tot Potaissa a rămas lider, dar bucuria mea e că am reuşit să relansăm lupta pentru primul loc, deşi eu susţin că tot cei de la Luceafărul sunt principalii candidaţi la promovare”, ne-a spus şi antrenorul Viitorului, Lucian Roşu, formaţia din Feleacu urmând să mai joace până la finalul sezonului atât cu Armenopolis Gherla, cât şi cu Luceafărul.

De menţionat că Viitorul are şase victorii şi un egal în meciurile din 2016, ultima înfrângere datând din 8 noiembrie, 1-2 cu Armenopolis Gherla în etapa a 10-a.

Potaissa: Lăkătuş M – Papalan, Szakacs, Soporan, Otvos – Kopandy, Savu, Hidişan, Tot – David, Silaghi. Antrenor: Dorin Suciu

Viitorul: Silaghi – Burcă, Crişan N, Mureşan, Moldovan D – Grigoroşcuţă, Macula – Crişan C, Goga, Vescan – Danciu. Au mai intrat: Moldovan H, Burz, Neamţu şi Rus. Antrenor: Lucian Roşu

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.