JSport.roJSport.ro

IMG_7012Asociaţia Judeţeană de Fotbal (AJF) Cluj a anunţat, oficial, data de începere al noului sezon fotbalistic 2016/2017 din ligile inferioare.

Astfel, Liga a IV-a îşi va programa prima etapă în 3 septembrie, până la finalul turului neexistând nicio rundă intermediară, însă în 20 şi 27 august se vor disputa două etape din Cupa României. Tot în primul weekend al toamnei calendaristice va debuta şi Liga a V-a, zona Cluj, dar şi campionatele de juniori C, D, E şi F, singurul semn de întrebare rămânând la celelalte zone din Liga a V-a, care vor trebui să-şi stabilească o dată comună de start.

Perioada de înscriere în campionat încă nu a început, ea fiind fixată de către AJF între 18 iulie şi 14 august pentru seniori, respectiv 1-28 august pentru juniori. „Echipele care au datorii la A.J.F. Cluj, precum și carnete neridicate de la Comisia de Disciplină, sunt obligate să le rezolve până la încheierea termenului de însciere în campionat”, a mai anunţat forul clujean de fotbal.

În acest moment există o incertitudine destul de mare în privinţa numărului echipelor participante în Liga a IV-a, campioana din sezonul trecut, Viitorul Feleacu, făcând cerere la FRF ca să evolueze în Liga a III-a. De asemenea, se aşteaptă şi clarificarea situaţiilor Universităţii Cluj şi Unirii Jucu, două formaţii din ligile superioare care ar putea evolua în Liga a IV-a în următorul sezon.

Asta în condiţiile în care nu este sigur nici faptul că cele 13 echipe care au terminat campionatul precedent, cu excepţia Viitorului Feleacu, se vor înscrie toate în următorul an competiţional, din Liga V-a, cel mai probabil, nepromovând nicio formaţie.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.