JSport.roJSport.ro
foto: frf.ro
foto: frf.ro

Federaţia Română de Fotbal (FRF) l-a instalat pe postul de selecţioner pe antrenorul german Cristoph Daum, cel care va debuta pe banca „tricolorilor” la Cluj-Napoca.

România va întâlni pe Cluj Arena selecţionata Muntenegrului, duminică, 4 septembrie, în primul meci din campania de calificare la Campionatul Mondial din Rusia. FRF şi-a respectat, astfel, promisiunea făcută după întâlnirea cu Spania, din luna martie, atunci când a precizat că „tricolorii” vor reveni pentru un meci oficial la Cluj în această toamnă, jocul din septembrie având, acum, un impact şi mai mare după schimbarea lui Anghel Iordănescu.

Meciul de peste mai puţin de două luni va fi primul al României după Campionatul European din Franţa, în 2016 Raţ şi colegii săi urmând să mai dispute alte trei partide, doar una, însă, pe teren propriu, cu Polonia în luna noiembrie.

Cristoph Daum va avea drept obiectiv calificarea României la Campionatul Mondial din 2018, din grupa E a preliminariilor mai făcând parte Polonia, Muntenegru, Danemarca, Armenia şi Kazahstan. Primul loc va merge direct în Rusia, în timp ce locurile doi din celelalte grupe vor juca meciuri de baraj pentru calificare.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.