JSport.roJSport.ro

Universitatea Cluj a disputat patru meciuri amicale după încheierea turului Ligii a IV-a, înregistrând o victorie, un egal şi două înfrângeri.

Aceste partide l-au mulţumit pe antrenorul Marius Popescu, cel care a putut să vadă la lucru şi jucătorii pe care i-a folosit mai puţin în campionat, câţiva dintre ei, însă, urmând să o părăsească pe „U” în această iarnă.

„Meciurile amicale şi-au atins scopul pentru că, fiind în tensiunea campionatului, nu am putut rula tot lotul. Am ales să facem jocurile astea cu adversari de valoare bună spre foarte bună, de fapt chiar viitori adversari în meciurile oficiale. Avem şi plusuri şi minusuri, a fost şi o oboseală, pentru că am jucat şi două meciuri în două zile. Există o presiune foarte mare, tricoul lui «U» Cluj e foarte greu, iar noi trebuie să creionăm structura pentru următorul an. Sunt unii jucători la care ne-am aşteptat să joace cum au făcut-o, dar sunt şi surprize neplăcute şi trebuie să analizăm. Cert este că vor fi plecări şi veniri de jucători, sunt discuţii, conducerea a muncit şi a observat jucători în toamnă”, ne-a spus antrenorul Universităţii Cluj.

Per total, tehnicianul „şepcilor roşii” este mulţumit de cum a decurs prima parte a sezonului şi le va da jucătorilor vacanţă aproximativ cinci săptămâni.

„Urmează acum etapa a doua, returul, care va fi la fel de tensionată, pentru că sunt trei-patru echipe cotate, iar noi trebuie să progresăm pentru ca vara viitoare următoarele întăriri să fie foarte repede absorbite. Vom mai avea vreo trei zile de antrenamente pentru că e prea mare pauza şi noi am avut şi de recuperat la pregătirea fizică, iar reunirea va fi undeva între 16 şi 23 ianuarie, încă nu ne-am decis pentru că oricum vom sta în prima etapă”, a mai precizat Marius Popescu.

„U” Cluj a încheiat pe locul unu turul Ligii a IV-a, cu 13 victorii şi o remiză.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.