JSport.roJSport.ro
foto: Cosmina Măcicăşan

CFR Cluj-Dinamo trebuia să fie şi un duel al galeriilor, însă „fraţii” de la „U” Cluj şi Dinamo nu au avut rivali.

Paradoxal, tocmai suporterii care nu aveau voie să intre pe stadion, potrivit unei decizii a Comisiei de Disciplină, au asigurat fondul sonor al meciului, în timp ce Peluza Vişinie a boicotat derby-ul după un conflict cu conducerea clubului.

Fanii oaspeţilor, care au acceptat condiţia de a intra fără însemne cu Dinamo, au întrerupt şi jocul timp de câteva minute, după ce au aruncat cu mai multe petarde, aceştia având şi meciul lor cu oficialii clubului.

Cele două tribune CFR-iste au reuşit să acopere de câteva ori golul din peluză, avantajul numeric fiind de partea feroviarilor, fanii alb-vişiniilor fiind şi cei cei care au plecat fericiţi acasă.

De menţionat că la meci a fost şi fostul antrenor al Universităţii Cluj, Bogdan Lobonţ, care a fost apostrofat de câţiva fani ai CFR-ului ce l-au zărit la tribuna a doua. Pe de altă parte, la începutul meciului stewarzii au fost nevoiţi să intervină la tribuna 1, acolo unde un suporter a venit cu un tricou al celor de la Dinamo, însemne interzise sâmbătă seară în Gruia de către organizatori.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.