Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca se poate lăuda din plin şi cu echipa de fotbal.

Pentru a treia oară consecutiv, băieţii antrenaţi de Septimiu Ormenişan s-au calificat la turneul final al Campionatului Naţional Universitar.

Oferte echipament JomaOferte Joma

Cu un lot format, în mare parte, din jucători de la „U” Cluj, Sănătatea, CFR sau Unirea Dej, UBB a obţinut două victorii categorice cu Universitatea Tehnică din Cluj, în meciuri jucate pe terenul din Parcul “Iuliu Haţiegan”. După 8-2 luni, aseară studenţii clujeni ai UBB au câştigat cu 5-0, Lupu, Salcău, Micaş, Paul Cristian, Onicaş, Patrick Popescu sau Munteanu numărându-se printre marcatorii celor două partide.

UBB va juca la turneul final de la Timişoara, între 18 şi 20 mai, acolo unde vor fi două grupe a câte patru echipe, universităţi din Oradea, Iaşi, Târgu Jiu, Sibiu sau Bucureşti urmând să fie printre adversarii clujenilor.

Câştigătoarele celor două grupe vor juca marea finală, iar învingătoarea va participa la Jocurile Europene Universitare, ce vor avea loc în luna iulie, în Portugalia. În 2016, cu Andreas Calcan vedetă, UBB a câştigat titlul naţional şi a participat la Europeanul din Croaţia.

„Vreau să mulţumesc jucătorilor care au participat la aceste meciuri, dar şi antrenorilor care le-au permis să vină şi să susţină echipa universităţii, din care fac parte, până la urmă. Eu m-am simţit foarte onorat că am avut prilejul de a conduce o selecţionată, practic, a Clujului, formată din jucători buni şi foarte buni”, a spus antrenorul UBB-ului, Septimiu Ormenişan.

Mai jos aveţi atât lotul studenţilor clujeni pentru cele două meciuri cu „rivalii” de la UTCN, foarte probabil dintre ei urmând să fie aleşi şi jucătorii care vor merge la turneul final de la Timişoara, cât şi cel al UTCN-ului.

UBB Cluj: Florin Pasăre, Andrei Iura-Paul Cristian, Marius Ionescu, Mihai Kereki, Mihai Onicaş, Darius Hîmpea, Adrian Micaş, Lorant Kis, Dănuţ Cozma, Patrick Popescu, Sebastian Salcău, Adi Lupu, Horaţiu Popa, Darius Irimie, Răzvan Ititesc, Alex Medrea, Adi Rogozan, Sorin Acatrinei, Ioan Timiş, Răzvan Muntean, Pal Szabolcs, Darius Irimie, Raul Bedelean, Lucian Mărie

UTCN: Bogdan Porumb, Alex Căpăţînă-Vlad Lazăr, Vasile Zoltan, Sebastian German, Andrei Someşan, Bogdan Rafa, Daniel Bria, Alin Cîţcăuan, Sergiu Zbîncă, Nicolae Stanciu, Bogdan Bugnar, Valentin Botcă, Vlad Simionescu, Florin Teglaş, Sergiu Leahu, Bogdan Szucs, Ionuţ Tujer

2 COMENTARII

  1. Domnule Rus… Deontologic vorbind, enumerati va rog toate echipele care au trimis jucatori… Asa ar fi frumos… ca doar toti au muncit…

  2. Cu un lot format, în mare parte, din jucători de la „U” Cluj, Sănătatea, CFR sau Unirea Dej… pote fi reformulat in… Cu un lot format din… Hai, ca nu e greu, si enumerati toate echipele…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here