JSport.roJSport.ro

IMG_2973Luceafărul 2010 Cluj a obţinut doar o remiză, 1-1, în meciul din deplasare cu Unirea Tritenii de Jos, care a contat pentru etapa a 19-a a Ligii a IV-a.

Fără mai mulţi titulari obişnuiţi, clujenii, care s-au prezentat la meci şi fără unul dintre antrenori, Adrian Truşcă, au evitat chiar o înfrângere în partea secundă, Vali Dîrjan egalând scorul după ce, în prealabil, Sergiu Gall a marcat pentru Unirea.

Nici antrenorul gazdelor, Andrei Pintilie, nu a putut conta pe mulţi jucători, doar 12 dintre ei făcând parte din lotul cu care, însă, Unirea a ţinut în şah una dintre candidatele la promovare, asta după ce, etapa trecută, Armenopolis Gherla a câştigat doar în prelungiri cu Triteniul.

„Vreau să-i felicit pe băieţi pentru munca depusă şi pentru jocul bun. Noi am fost puţini la acest meci, iar dintre cei care au jucat doi au avut şi dureri de măsele. Am făcut şi câteva improvizaţii, însă băieţii au jucat exemplar. Am fost egalii celei mai bune echipe şi chiar le doresc ca ei să câştige campionatul. Parcă îmi pare rău un pic acum că i-am încurcat, dar noi ne-am făcut doar treaba” a spus antrenorul Unirii, Andrei Pintilie.

„Au fost mai mulţi jucători absenţi, Paul Dîrjan şi cu domnul Truşcă au avut turneu cu juniorii, de exemplu. Terenul a fost mic, ne-a pus nişte probleme, însă au fost şi multe schimbări în primul 11, lipsindu-ne câţiva jucători importanţi”, ne-a spus şi unul dintre jucătorii Luceafărului, echipă care a trecut pe primul loc în clasament după acest egal, la un punct în faţa celor de la Potaissa şi Armenopolis.

Dacă gherlenii au stat în această etapă, turdenii vor juca meciul cu Viitorul Feleacu abia luna viitoare.

Unirea Triteni: Rus A. – Voievod, Gall. S, Osvada, Ceclan – Saşa, Indreica, Podariu, Gall A, Câmpean – Crişan. A mai intrat: Rus R. Antrenor: Andrei Pintilie

Luceafărul Cluj: Aranyosi – Dîrjan V., Cîmpean, Truşcă R, Pojar – Mocanu, Ciotlăuş, Gădălean, Vălean- Frătean, Roman. Au mai intrat: Corpodean, Paravan şi Creţu. Antrenor: Călin Budişan

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.