JSport.roJSport.ro

IMG_4581Potaissa Turda şi Vulturul Mintiu-Gherlii au terminat la egalitate sâmbătă dimineaţa, 3-3, într-o partidă care a avut de toate. Penalty-uri, ocazii mari, goluri, răsturnări de scor şi un cartonaş roşu au fost ingredientele principale ale meciului de la Turda, gazdele fiind egalate în prelungiri după ce au evoluat mai bine de o repriză cu un om în plus.

Oaspeţii au deschis scorul aproape de jumătatea primei reprize, însă imediat Vlad Pop a văzut „roşu” după ce a comis un penalty, turdenii reuşind să egaleze. Elevii lui Dorin Suciu au preluat conducerea pe tabelă până la pauză, însă apoi a fost rândul gherlenilor să revină şi să egaleze scorul, în urma unui alt penalty.

Turdenii au mai trecut o dată în avantaj şi puteau să rezolve meciul în ultimele 20 de minute, dar ocaziile mari irosite la poarta gherlenilor aveau să-i coste în prelungiri, atunci când „vulturii” au dat lovitura. Dacă pentru Potaissa au marcat Tornyai, Lăcătuş şi Savu, „dubla” lui Bondor şi golul lui Mureşan au făcut că oaspeţii să plece cu un egal de la Turda.

“Am ratat mult astăzi, sunt nemulţumit din această cauză, am avut vreo 5 ocazii clare de gol, singur cu portarul, nu am reuşit să marcăm, iar la ultima fază a jocului ne-au egalat. Consider că meritam victoria la două-trei goluri diferenţă, dar aşa e fotbalul, te pedepseşte şi ocaziile se răzbună. Am pierdut locul 1, dar nu ne mai gândim la asta pentru că oricum nu mai putem să emitem pretenţii la promovare”, ne-a spus antrenorul turdenilor, Dorin Suciu, Potaissa confruntându-se cu mari probleme financiare.

“Noi am început jocul un pic mai timoraţi, dar l-am echilibrat şi am deschis scorul. Imediat, însă, am rămas cu un om mai puţin şi Potaissa ne-a cam dominat, dar fără să aibă ocazii clare de gol. În ultimele 20 de minute s-a jucat pe contre, am avut şi noi atunci câteva ocazii, dar au avut şi ei, însă şansele irosite de ei s-au răzbunat în prelungiri şi am marcat. Având în vedere că am jucat 60 de minute cu un om în minus sunt mulţumit de rezultat. Pentru noi e greu, fiecare jucător e angajat, ne întâlnim doar la meciuri, nu facem antrenamente, dar încercăm să terminăm cât mai sus în clasament, acum să vedem dacă e locul doi, trei sau unu, ce-o da Dumnezeu”, ne-a spus şi tehnicianul Vulturului, Adrian Trif.

În urma acestei remize, Luceafărul Cluj a egalat-o la puncte pe Potaissa Turda, însă elevii lui Adrian Truşcă şi Călin Budişan au avantajul rezultatelor directe. Armenopolis Gherla va juca marţi la Câmpia Turzii, iar o victorie a gherlenilor va aduce în fruntea clasamentului trei echipe cu acelaşi număr de puncte.

Potaissa: Lăkătuş – Papalan, Soporan, Szakacs, Tornyai – Savu, Hidişan, Tothăzan, Tot – Lăcătuş, Silaghi. Au mai intrat: Nicoară, Urdă şi Todea. Antrenor: Dorin Suciu

Vulturul: Macarie – Boier, Pop Vl, Stupinean, Pop Fl – Mureşan, Rus, Dascăl, Sămărtean – Bondor, Balint. Au mai intrat: Savu şi Rusu. Antrenor: Adrian Trif

Joma - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.