JSport.roJSport.ro

Sănătatea Cluj este departe de parcursul aproape perfect din turul campionatului, “viruşii verzi” pierzând destul de clar ultimele două deplasări din Liga a III-a, în condiţiile în care nu au suferit nicio înfrângere externă în prima parte a sezonului.

Nici pe teren propriu lucrurile nu mai merg ca în tur, clujenii, aflaţi pe locul cinci în clasament, având probleme mult mai mari în a-şi câştiga partidele, asta în timp ce, la antrenament, antrenorul Marius Semeniuc are rar tot lotul la dispoziţie.

Toate aceste probleme îl fac pe tehnicianul Sănătăţii să se gândească la o demisie, după înfrângerea de la Cugir acesta fiind 95% decis să plece.

“E clar că trebuie să schimbăm ceva, pentru că altfel mi-e greu să mai continui aşa, cu jucători care nu se prezintă la antrenament şi care fac atmosferă… Avem liber până miercuri, dar apoi vreau să mai port o discuţie cu domnul preşedinte şi să luăm decizii într-o direcţie, ori eu, ori alţii, pentru că aşa nu se mai poate. Voi vedea ce va fi pentru următorul meci şi dacă se continuă în condiţiile pe care le solicit eu, bine, dacă nu, nicio problemă, îmi strâng mâna cu cei de aici şi mă duc pe drumul meu”, ne-a spus tehnicianul Sănătăţii.

Acesta este convins că echipa sa se poate bate de la egal la egal cu formaţiile aflate mai sus în clasament, însă este dezamăgit de anumite probleme pe care le spera, la un moment dat, depăşite.

“Sunt 5-6 ani de când tot aştept şi acum simţeam că e o anumită distanţă mai scurtă faţă de ce trebuie să fim. Nu ne comparăm cu Sibiul şi Cugirul din punct de vedere al bugetelor, dar fotbalistic zic că putem. Trebuie să ne şi antrenăm şi totul ieşea bine, dar se pare că nu se poate. Eu parcă aş vrea mai mult de la viaţă, şase ani mi-a ajuns la Liga a III-a, fac un pic de pauză şi mă apuc de altă şcoală de antrenori ca să merg mai sus. Sunt foarte decis să plec, sunt mult prea multe adunate şi nu mai pot să trec peste ele. Avem bază de pregătire, avem condiţii, echipament, nu avem partea de salarizare, e adevărat, dar partea de premiere e bună la acest nivel, dar trebuie să mai vină şi un plus”, a mai spus Semeniuc.

Jucătorii Sănătăţii se vor reîntoarce mâine la antrenamente, tot atunci fiind aşteptată şi o decizie finală a antrenorului clujenilor legată de continuarea sa pe banca tehnică.

Joma - JSport.roJSport.ro

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.