JSport.roJSport.ro

CFR Cluj a terminat la egalitate meciul cu Sepsi Sfântu Gheorghe, 1-1, primul amical al perioadei de pregătire.

A fost, însă, un joc pe care noul antrenor al clujenilor, Edi Iordănescu, l-ar fi refuzat cu plăcere.

Cel care l-a înlocuit pe Dan Petrescu a dat de înţeles, la finalul cantonamentului de la Braşov, că nu ar fi jucat niciun meci în această perioadă.

Ba mai mult, Iordănescu jr. nu e de acord nici cu cele două cantonamente gândite de fostul antrenor al clujenilor.

“Nu ştiu dacă, în condiţii normale, aş fi luat acest joc cu Sepsi. Suntem într-o perioadă destul de încărcată, s-a acumulat multă oboseală fizică şi psihică, iar când ai un amical cu o zi înainte de terminarea cantonamentului există riscul unor accidentări. Gradul de concentrare nu mai e acelaşi, dar am apelat la orgoliul jucătorilor, la maturitatea lor şi cred că au fost şi lucruri foarte bune în acest meci. Calendarul este extrem de agresiv şi, personal, aş fi gândit uşor diferit și perioada de pregătire, cu un singur cantonament în străinătate, un pic mai lung. Aşa, avem zile moarte, pe care le pierdem pe drumuri, însă cantonamentele erau deja stabilite şi încerc să scot cât mai mult din această perioadă. Sunt sigur că o vom parcurge aşa cum trebuie”, a spus Iordănescu.

Antrenorul CFR-ului ar mai vrea cel puţin trei transferuri, dar fără ca Deac şi Omrani să părăsească echipa.

“Trebuie să mai completăm lotul cu trei-patru jucători şi îi vom aduce ca să avem dubluri pe post. Chiar dacă întârziem un pic, trebuie să facem alegerile corecte. Eu nu m-am opus plecării vreunui jucător niciodată, dacă e o ofertă bună pentru el şi pentru club voi accepta şi acum, cu toate că nu este ok, pentru că nu vreau să mai plece jucători. Vreau să ne completăm posturile pe care le avem neacoperite şi să intrăm în linie dreaptă, pentru că timpul este foarte scurt”, a mai spus noul antrenor al CFR-ului.

Edi Iordănescu a schimbat aproape total jocul feroviarilor din campionatul trecut, lucru recunoscut chiar de către Ciprian Deac, la finalul partidei cu Sepsi.

“E un antrenor la care îi place posesia, e puţin diferit de Dan Petrescu. Va fi greu pentru noi în acest campionat, pentru că orice clasare sub locul 1 e un eşec. E şi normal asta, pentru că am luat titlul sezonul trecut. Presiunea este pe noi şi trebuie să o gestionăm foarte bine”, a declarat Deac.

CFR se va întoarce azi la Cluj, iar sâmbătă va pleca în cantonamentul din Polonia.

Joma - JSport.roJSport.ro

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.