JOMA - JSport.roJSport.ro

Vasile Miriuță a acceptat provocarea CjSport.ro de a realiza o echipă ideală, formată din jucătorii care l-au impresionat în acest sezon de Liga 1. Antrenorul CFR-ului și-a argumentat fiecare alegere.

Marele absent al distribuției este Denis Alibec, dar subiectivitatea nu are cum să lipsească într-un demers în care omul de fotbal și-a exprimat preferințele.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

În viziunea lui Miriuță, Florin Niță merită declarat jucătorul campionatului, iar Gheorghe Hagi trebuie să primească premiul de cel mai bun antrenor. Cipri Deac este văzut de antrenorul său drept fotbalistul anului 2017, pentru ce a realizat de la revenirea sa în Gruia. Vă prezentăm, mai jos, opțiunile lui Miriuță, însoțite de explicațiile originale ale acestuia.

PORTAR

Florin Niță (FCSB): „A avut un randament foarte bun întreg sezonul. E adevărat, a greșit o singură dată, cu Viitorul, dar și-a salvat de nenumărate ori echipa cu intervențiile sale. FCSB fără Niță pierdea titlul mai devreme”.

FUNDAȘ DREAPTA

Romario Benzar (Viitorul): „Vorbim despre un jucător de națională, care a crescut mult. E Dani Alves de România. Foarte ofensiv, dar la fel de atent și-n apărare. Și-a adus un mare aport la câștigarea titlului.”

FUNDAȘ CENTRAL

Cristi Săpunaru (Astra): „Un lider înnăscut, un caracter foarte puternic. Nu degeaba e un om de bază la națională.”

FUNDAȘ CENTRAL

Ionuț Larie (CFR Cluj): „N-a lipsit de la niciun antrenament în tot campionatul. Dă mereu totul pentru echipă, e constant și are un mare caracter.”

FUNDAȘ STÂNGA

Mario Camora (CFR Cluj): „Chiar dacă a fost accidentat și a avut o perioadă mai puțin bună, căpitanul nostru nu poate lipsi. Când joacă, se simte imediat în banda stângă”.

MIJLOCAȘ DREAPTA

Sergiu Hanca (Dinamo): „M-a impresionat foarte mult. A crescut enorm, are încredere cu mingea la picior. Fără el, Dinamo nu ajungea în play-off. Are tehnică, viteză, dribling.”

MIJLOCAȘ CENTRAL

Alexandru Băluță (CSU Craiova): „Mâine l-aş lua dacă aș putea. Are o viteză extraordinară și scoate ușor adversari din joc. E ca un piston. Aleargă de la un careu la altul tot meciul.”

MIJLOCAȘ CENTRAL

Ciprian Deac (CFR Cluj): „A fost cel mai bun din România în anul 2017. De când a venit, a tras echipa după el. A marcat goluri importante și a dat pase care au adus puncte. E un model prin tot ce face.”

MIJLOCAȘ STÂNGA

Florinel Coman (Viitorul): „Îmi place tupeul său extraordinar, fotbalistic vorbind. Face lucruri incredibile la doar 19 ani. Foarte promițător.”

ATACANT

Constantin Budescu (Astra): „L-aș lua acum dacă aș putea și i-aș vorbi pe limba lui, pentru că e un fotbalist sclipitor, fenomenal. Dacă știi să-l pui în slujba echipei, poate decide meciuri în orice secundă, la orice fază.”

ATACANT

Adam Nemec (Dinamo): „Un pivot foarte bun. Îmi place cum ține de minge, cum protejează și cum știe să fie un fotbalist de echipă.”

PREMIANȚII LUI MIRIUȚĂ

JUCĂTORUL SEZONULUI: Florin Niță (FCSB)

ANTRENORUL SEZONULUI: Gheorghe Hagi (Viitorul)

ECHIPA SEZONULUI 2016/2017: Niță – Benzar, Săpunaru, Larie, Camora – Hanca, Băluță, Deac, Fl. Coman – Budescu, Nemec

Joma - JSport.roJSport.ro

3 COMENTARII

  1. Şi sa adugăm, blatistul campionatului: Vasile Miriuţă in special pentru cele două meciuri cu Craiova şi cu Dinamo, dar şi altele.

  2. Miriuțăăăă dacă citești ce scriu . Scriu cu MAJUSCULE IA – L PE GOLOFCA DE LA FC. BOTOȘANI . E exact pe tipul lui Cipri DEAC . Dacă am spus că e ca DEAC am spus tot .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.