JOMA - JSport.roJSport.ro

CFR Cluj va merge cu un nou antrenor la Iaşi, în meciul din etapa a 25-a a Ligii 1.

Alin Minteuan va reveni pe banca feroviarilor după opt ani, acolo unde va sta până când, foarte probabil, Dan Petrescu se va întoarce la CFR.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Tehnicianul venit de la echipa a doua are emoţii, dar speră să debuteze cu dreptul la CFR.

„E o nouă provocare pentru mine, sper să mă ridic la nivelul aşteptărilor. Nu e nicio problemă între mine şi jucători, pe majoritatea îi ştiu, am mai lucrat cu ei. Sunt nişte băieţi fantastici, drept dovadă au câştigat un titlu şi sunt pe primul loc în clasament, aşa că toate spre bine”, a spus noul antrenor al CFR-ului.

Minteuan a avut de gestionat o mare problemă chiar din prima zi. Mario Camora şi-a pierdut banderola de căpitan după ce ar fi fost capul „revoltei” de săptămâna trecută, atunci când jucătorii nu au intrat în cantonament înaintea meciului cu Astra.

„A fost o decizie pe care au luat-o toţi, jucători, staff, eu. Avem un nou căpitan temporar, Ciprian Deac, până se vor lămuri lucrurile. Când se iau decizii de genul acesta, oarecum negative, fiecare e afectat. Am stat de vorbă cu el, dar până la urmă e o bucată acolo de ceva pe braţ. Camora oricum e căpitan, indiferent dacă are banderola pe mână sau nu”, a precizat antrenorul CFR-ului.

Meciul feroviarilor de la Iaşi va fi mâine, de la ora 20:00.

Îmi pare rău de Camora, pentru că el a fost căpitan de când am revenit. Contează mai puţin cine va avea banderola. Trebuie să câştigăm la Iaşi, pentru că, din echipa invincibilă care am fost anul trecut, se pare că acum echipele obţin puncte cu noi”, Ciprian Deac, CFR Cluj

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.